FC Zalău vrea să termine campionatul cu onoare
Fotbal Club Zalău – Club Sportiv Unirea Jucu
Azi, ora 18.00, Stadion Municpal din Zalău
Chiar dacă nu mai are aproape nicio șansă de a prinde prima poziție care duce în Liga a II-a, formația antrenată de Călin Pop și Cristi Oros vrea să încheie acest sezon cu onoare. Concret, Călin Pop a afirmat că obiectivul lui personal până la finalul campionatului este de a prinde un loc pe podium. ”Eu îmi doresc din tot sufletul să terminăm pe podium acest campionat, însă va fi foarte greu”, ne-a declarat antrenorul echi-pei FC Zalău, Călin Pop, cel care a anunțat că nu va mai sta pe banca Zalăului decât patru etape, adică până la finalul campionatului. ”Eu mai am contract până în 30 iunie, adică până la finaluil campionatului, după care voi pleca de la FC Zalău. Deocamdată aceasta este deci-zia mea și nu știu dacă se mai poate schimba”, a încheiat antrenorul zălăuan.
Până la finalul campionatului FC Zalău va mai disputa patru jocuri. Primul va fi azi, de la ora 18.00, pe Stadionul Municipal din Zalău, unde Raul Stanciu și compania vor primi vizita celor de la Unirea Jucu. După partida de azi, stop_coloana FC Zalău se va deplasa la Reghin, pentru disputa cu formația locală CSM Avântul, într-un joc programat sâmbătă, 16 mai, de la ora 18.00. În penultima etapă a sezonului, fotbaliștii zălăuani se vor duela pe propriul teren cu Arieșul Turda, echipa fostului jucător al Zalăului, Cosmin Sabou. FC Zalău va încheia acest sezon în deplasare la Unirea Dej, meciul fiind programat sâmbătă, 30 mai, cu începere de la ora 18.00.
Cu patru etape îniante de finalul campionatului, gruparea de la poalele Meseșului se află pe locul patru cu 42 de puncte, în timp ce adversarul de azi este pe poziția a 11-a cu 24 de puncte.
Meciul dintre FC Zalău și Avântul Reghin contând pentru etapa a XXIII-a a Ligii a III-a, Seria a V-a va avea loc azi, de la ora 18.00, pe Stadionul Municipal din Zalău.
