FC Zalău va avea liber in această săptămană

imagine-articol0_52896

 

Cu toate că va sta, gruparea de la poalele Meseşului va rămâne în continuare pe locul 3, având în vedere că Gaz Metan II Mediaş, formaţia de pe locul 4 se află la patru puncte distanţă

Cum Seria a V-a are în componenţă un număr impar de echipe, în fiecare etapă câte o formaţie are pauză. În runda de la finele săptămânii este rândul celor de la FC Zalău să stea, atfel că “alb-albaştrii” vor avea un moment de respiro după un program încărcat în care au disputat 13 meciuri oficiale în două luni şi jumătate, dacă le includem şi pe cele trei din Cupa României.

Deşi se zvonea ca echipa zălăuană să susţină în acest final de săptămână o partidă amicală, chiar în Austria, în cele din urmă această variantă a căzut, astfel că până vineri, elevii lui Olariu se vor pregăti pe plan local şi vor pune accentul mai mult pe pregătirea fizică. De vineri şi până luni, zălăuanii vor avea liber, după care vor intra în programul de pregătire pentru meciul de la finele săptămânii viitoare, cu Unirea Jucu.
Să mai spunem că indiferent de rezultatele înregistrate în runda de vineri şi sâmbătă, FC Zalău va rămâne pe podium. stop_coloana

După revenirea în competiţie, “alb-albaştrii” vor avea patru etape de foc pe final de tur, urmând să aibă de înfruntat trei adversari din prima jumătate a clasamentului. Primul adversar va fi Unirea Jucu, pe 11 noiembrie, la Zalău, după care va urma o deplasare la Fotbal Comuna Recea, echipă clasată pe locul 6.
FC Zalău va juca pe teren propriu şi cu fruntaşa Sănătatea Cluj, după care va încheia turul pe 3 decembrie, în deplasare la ASA II Tg. Mureş.