FC Zalău transferă in Liga a II-a

După doar un tur de campionat în care a îmbrăcat tricoul ”alb-albastru”, Cristian Bucur a ajuns la Olimpia Satu Mare, cu care a şi plecat în cantonamentul din Cipru
Dintre jucătorii importanţi care au venit în vara trecută, Florin Istrate a fost cel mai curtat în această iarnă, având oferte chiar şi din străinătate. Cu toate acestea, până la reunirea echipei nicio ofertă nu s-a concretizat, iar golgheterul din tur s-a prezentat la primul antrenament din acest an.
La reunire nu a fost prezent însă Cristian Bucur, care zilele trecute s-a aflat în pregătiri cu Olimpia Satu Mare.
Dorit de antrenorul Bogdan Andone, jucătorul a şi fost cooptat în lotul grupării din liga secundă şi a plecat deja în cantonamentul din Cipru. În aceste condiţii, Cristian Bucur a ajuns la o înțelegere cu președintele Ioan Morar şi s-a despărţit de FC Zalău, chiar dacă mai avea contract până la vară.
”Este un jucător foarte bun şi serios, iar pentru noi este o pierdere. Nu puteam însă să-l ţinem cu forţa, fiindcă jucătorul a avut o ofertă din Liga a II-a. Transferul său la Olimpia Satu Mare va fi şi în beneficiul lui FC Zalău, iar jucătorul nu pleacă gratis”, ne-a declarat preşedintele Ioan Morar, care împreună cu celelate persoane din conducere caută înlocuitor pentru Cristian Bucur.
În turul de campionat, Cristian Bucur a fost integralist la FC Zalău şi a marcat un gol în victoria la limită de pe teren propriu cu CS Oşorhei.
Să mai spunem că în această iarnă, FC Zalău s-a mai despărțit de fundașul Tonko Robert și de mijlocașul Alexandru Maria.