FC Zalău se duelează cu “viruşii verzi”

imagine-articol0_47594

 

Gruparea de sub Meseş a rămas fără victorie după opt etape şi are şanse mici să “spargă gheaţa” mai ales că evoluează în faţa unei grupări care s-a întărit vizibil cu foşti jucători din Liga 1
 
Azi, ora 15.00, Stadionul ”Clujeana” din Cluj-Napoca: Sănătatea Cluj – FC Zalău 


 

Altădată, un duel între FC Zalău şi Sănătatea Cluj o avea favorită certă pe gruparea de sub Meseş. Dacă la Zalău, “alb-albaştrii” au câştigat detaşat cam de fiecare dată, la Cluj-Napoca, gruparea condusă de Ioan Morar a avut mari probleme chiar şi în sezonul trecut, când a luptat pentru promovare. Practic, zălăuanii au un complex pe terenul clujenilor, acolo unde au pierdut ultimele trei meciuri. Şi de această dată, misiunea elevilor lui Costică Olariu va fi dificilă. Fără victorie după opt etape, în care a obţinut doar două puncte, FC Zalău are şanse mici să “spargă gheaţa” vineri, pe Stadionul Clujeana din Cluj. Spunem acest lucru având în vedere situaţia echipei, care este cu moralul la pământ. De cealaltă parte, Sănătatea este clasată pe locul 8, având patru victorii, mai ales că lotul clujenilor stop_coloana a fost întărit vizibil în ultima perioadă şi au fost aduşi jucători cu experienţă chiar şi la nivelul Ligii 1, este vorba de Florin Dan (ex-CFR Cluj) şi Dan Matei (ex-Gloria Bistriţa). Echipa lui Marius Semeniuc are şi câţiva juniori valoroşi în lot, printre care şi internaţionalul Teodor Bota, cel care face parte din lotul naţional U 19, iar alături de el, Alexandru Gîţ (fost junior la LPS Banatul) şi Paul Cristian (fost junior la Olimpia) sunt piese de bază. Una peste alta, transferurile din ultima perioadă au făcut ca Sănătatea să devină o echipă importantă din Seria a V-a. De cealaltă parte, FC Zalău a ajuns acolo unde în sezoanele trecute era formaţia clujeană, adică pe ultimele locuri. Pentru meciul de vineri, în echipă zălăuană va reveni Ibrahim Jamilu, după o suspendare, dar va absenta Flaviu Dumbrăvean, care la meciul trecut a încasat un cartonaş roşu.