FC Zalău incheie sezonul la Galda
Gruparea de sub Meseş joacă ultimul meci din acest campionat cu Industria Galda, sperând la prima victorie pe teren străin
Azi, ora 18.00, Stadionul “Comunal” din Galda de Jos: Industria Galda – FC Zalău
De 8 ani de când evoluează în Liga a III-a, FC Zalău a avut în această stagiune cel mai slab parcurs şi se clasează pe penultimul loc în Seria a V-a. Problemele financiare cu care s-a confruntarea gruparea de sub Meseş a fost principala cauză care a dus la acest parcurs modest, care până la urmă a fost înţeles de suporterii şi susţinătorii echipei. În această după-amiază, formaţia antrenată de Constantin Olariu va pune punct final celui mai negru sezon din istorie, în care nu a obţinut nicio victorie pe teren străin. “Alb-albaştrii” mai au o variantă să obţină prima victorie în deplasare, în runda de azi, când vor evolua pe terenul celor de la Industria Galda. După clasament, pare o misiune grea pentru zălăuani, având în vedere că se vor duela cu o echipă fruntaşă din Seria a V-a care ocupă locul 4. Cu o victorie, Industria Galda are şansa să termine campionatul pe podium, dar FC Zalău nu se sperie de acest lucru şi este hotărâtă să facă un meci mare şi chiar să câştige. Printr-un eventual succes, FC Zalău mai poate spera la o clasare pe locul 12, în cazul în care AFC Odorheiu Secuiesc nu va câştiga partida de la CS Iernut. În ultima etapă care se programată la final de săptămână, FC Zalău va sta, dar va pune mâna pe 3 puncte la “masa verde” după ce CSM Sighetu Marmaţiei s-a retras din campionat în urmă cu câteva etape. Pentru meciul de azi, tehnicianul are la dispoziţie tot lotul, iar delegaţia Zalăului se deplasează cu moral bun, după ce în runda trecută, Raul Stanciu şi colegii săi au obţinut o victorie cu CS Oşorhei. De cealaltă parte, Industria are mici probleme de lot, iar tehnicianul Paul Ciucă nu se va putea baza pe câţiva jucători: Vonya (accidentat la echipa a II-a), Morar, Iancău (incerți), Man (suspendat) şi Bodea (se antrenează separat).
