decembrie 5, 2025

FC Zalău are un moral bun inaintea returlui Ligii a III-a

imagine-articol0_44169

Gruparea antrenată de Călin Pop și Cristi Oros a obținut cinci victorii în cele opt amicale susținute în această perioadă de pregătire


 Vineri se reia Liga a III-a la fotbal. Formația condusă de Ioan Morar întâlnește în prima etapă a returului, nou promovata CS Iernut, într-un joc care va avea loc pe Stadionul Municipal din Zalău. Înaintea jocului de vineri, fotbaliștii zălăuani au un moral foarte bun după cele opt partide de verificare din această iarnă. Raul Stanciu și compania s-au impus în cinci jocuri, 2-0 cu Universitatea CLuj II, 5-0 cu DVSC Debrecen II, 2-1 cu FK Cigan, 1-0 cu Unirea Dej și 5-0 cu liderul Ligii a IV-a Sălaj, Luceafărul Bălan. Zălăua-nii au înregistrat și trei înfrângeri, 0-4 cu Olimpia Satu Mare, 3-2 cu Unirea Jucu și 2-1 cu Gloria Progresul Bistrița. 

Înainte de reluarea campionatului Ligii a III-a, echipa de la poalele Meseșului se află pe un onorant loc doi, cu 26 de puncte, fiind la trei puncte de ocupanta stop_coloana primului loc FCM Baia Mare și tot la trei lungimi de locul trei, ocupat de CS Oșorhei. FC Zalău a obținut în prima parte a campionatului opt victorii, două egaluri și a înregistrat trei înfrângeri.

Partidele de verificare susținute de FC Zalău

Olimpia Satu Mare – FC Zalău 4 – 0
U Cluj II – FC Zalău 0 – 2
Unirea Jucu – FC Zalău 3 – 2
DVSC Debrecen II – FC Zalău 0 – 5
FK Cigan – FC Zalău 1 – 2
Gloria Progresul Bistrița – FC Zalău 2 – 1
Unirea Dej – FC Zalău 0 – 1
FC Zalău – Luceafărul Bălan 5 – 0