FC Zalau ramane neînvinsa în acest început de an, astfel ca din cele 4 meciuri sustinute, „alb-albastrii” au castigat doua meciuri si în alte doua au remizat. Ultimul egal a fost obtinut la Turda, unde Zalaul a început foarte bine si a deschis scorul si cu toate ca clujenii au egalat, oaspetii au dictat tonul, dar bara lui Marinas sau penalty-ul ratat de Cosmin Cosma au facut ca tabela sa ramana neschimbata la pauza. Începutul prost de repriza secunda i-a costat pe zalauani, iar Ariesul a dus scorul la 3 – 1, dar cand nimeni nu se astepta, FC Zalau a egalat si a scos un punct care poate fi pretios în economia play-off-ului.
Gruparea de sub Meses a ramas tot pe locul 5, dar s-a apropiat la un punct de locul patru ocupat de CS Ineu, dupa ce aradenii au pierdut pe terenul ultimei clasate – Unirea Dej. În ceafa Zalaului a ajuns CS Osorhei, care s-a apropiat amenintator, dupa victoria cu Sanatatea, în timp ce FCM Baia Mare si-a diminuat serios sansele la play-off, dupa înfrangerea de la Cugir.
Un rezultat surprinzator s-a consemnat la Jucu, unde Unirea a remizat cu Soimii Pancota, însa acest rezultat pare sa nu-i deranjeze pe aradeni, de vreme ce Unirea Jucu nu prea are sanse la play-off, iar acest rezultat nu conteaza în partea a doua a campionatului.
Cat priveste sansele lui FC Zalau la play-off, acestea sunt deschise, dar elevii lui Calin Pop trebuie sa scoata puncte din ultimele doua etape cu National Sebis si Metalurgistul Cugir, mai ales ca în runda de vineri, „alb-albastrii” vor sta.
FC Zalau a ramas pe locul 5 si dupa egalul de la Turda
Articole
APIA: Fermierii pot cere banii de motorină
Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) informează potenţialii beneficiari că până la data de 31 ianuarie 2025, inclusiv, se depun Cererile de plată pentru rambursarea ajutorului de stat pentru cantităţile de motorină achiziţionate şi utilizate în agricultură aferente trimestrului IV al anului 2024 (perioada 01 octombrie – 31 decembrie 2024). Cererile se depun la APIA Sălaj de către administrator/ reprezentantul legal sau împuternicitul acestuia, caz în care împuternicirea este emisă de către administratorul /reprezentantul legal…
Mai mult...Concert cu intrare liberă, de Ziua Culturii
Primăria Municipiului Zalău anunță că orchestra și soliștii vocali ai Ansamblului Artistic Profesionist „Porolissum” vor susține un moment artistic de excepție, începând cu ora 17.00, în zona de Food Court din incinta Zalău Value Centre. În aceeași locație și în cadrul aceluiași eveniment, vor susține momente artistice și elevii Liceului de Artă „Ioan Sima” Zalău și elevii Colegiului Național „Silvania” Zalău. Biblioteca Județeană Sălaj susține ateliere de creație și de pictură pe față. Intrarea este liberă, în…
Mai mult...