Totul s-a petrecut la partida dintre CS Crasna si Dumbrava Galgau, din etapa a II-a a Ligii a IV-a Salaj
Campionatul de fotbal din Salaj a inceput cu evenimente nedorite la Bocsa, apoi a continuat la Nusfalau, unde arbitrul Catalin Rosu a fost sechestrat intr-un birou de doi oficiali de la CS Barcau Nusfalau. si la Crasna era cat pe ce sa se intample cazuri nedorite, in care victime sa fie tot arbitri. Partida dintre CS Crasna si Dumbrava Galgau, din etapa a II-a a Ligii a IV-a a decurs fara probleme in teren, iar gruparea de pe Valea Barcaului a castigat cat se poate de clar. Numai ca, unii spectatori, au fost nemultumiti de maniera de arbitraj a unuia dintre arbitri asistenti, astfel ca unul dintre ei a vrut sa-si faca singur dreptate.
In minutul 69, acel spectator a incercat sa sara gardul pentru a patrunde pe te-ren la arbitrul asistent Bogdan Cozorici, insa dintr-o neatentie a cazut, moment in care a inceput sa tipe de durere. S-a ales cu piciorul rupt, astfel ca persoanele din jur au apelat de urgenta la 112. La ordinul centralului Paul Unimatan, persoana care s-a accidentat a fost scoasa de pe teren si in scurt timp la stadion a ajuns si echipajul medical transportandu-l pe spectator la spital.
Dupa cateva minute de intrerupere, meciul a continuat fara probleme, insa lucrurile puteau avea o finalitate si mai grava, daca spectatorul ajungea la arbitru asistent, pentru a protesta, sau mai grav chiar a-l lovi.
Speram ca astfel de incidente si iesiri necontrolate ale unor spectatori, oficiali si chiar jucatori sa inceteze, deoarece in asemenea cazuri, imaginea fotbalului salajean este tot mai stirbita.