Daca nu ai banii tai nu te apuca de proiecte europene. 53 de beneficiari au solicitat pana acum rezilierea contractelor.
Povestea cu accesarea fondurilor europene nerambur-sabile este faina. Numai ca atunci cand vine vorba de cofinantare, problema se schimba radical. Sau altfel spus, daca nu ai bani, banii tai, nu te apuca de proiecte. Risti sa pierzi si ce ai avut. Pana in prezent 53 de beneficiari ai Fondului European Agricol pentru Dezvoltare Rurala au solicitat rezilierea contractelor. 51 dintre acestia s-au aflat in imposibilitatea continuarii implementarii proiectului. Am discutat cu trei dintre solicitantii salajeni de fonduri europene nerambursabile, care au cerut rezilierea contractelor, ori nu au respectat clauzele prevazute in contractul de finantare cu Agentia de Plati pentru Dezvoltare Rurala si Pescuit. Nu e cazul sa le amintesc numele in randurile de fata, ci doar faptul ca datorita problemelor legate de cofinantare in Salaj nu a luat fiinta (inca) un abator de bovine (Jibou), s-a distrus, abia in… fasa, o crescatorie de melci (Borza), iar o ferma de vaci pentru lapte nu a mai putut fi populata (Ileanda). Cofinantarea nu a putut fi asigurata din mai multe cauze, care de care cu efecte impovoratoare. Bancile au o reticienta la acordarea de imprumuturi agricultorilor. Garantiile cerute acestora in cele mai multe cazuri sunt mai mari chiar decat valoarea proiectelor. Unul dintre solicitantii care au esuat se plangea de diferenta de curs valutar, intre momentul realizarii proiectului si cel al intrarii banilor. In acest caz variatiile fiind de la 3,7 lei pentru un euro in 2008 cand s-a incheiat contractul, la 4,3 lei pentru un euro la ora actuala. De asemenea dobanzile percepute de banci au crescut foarte mult, de la 9-11 la suta, chiar la 24 la suta. In plus banii nu se dau pe mai multe transe ceea ce ingreuneaza activitatea. „In cei cinci ani de credit si comisioane catre banci, banii, respectiv cota parte de la stat se pierde pe alte cheltuieli, se plangea interlocutorul.” Si apoi sa nu mai vorbim despre mrejele birocratiei romanesti in care multi dintre solicitanti isi distrug nervii, isi mananca sanatatea, isi pierd timpul.
Stresul si drumurile te omoara
Proprietare pensiunii „Colina” din Criseni, pensiune construita cu fonduri europene prin Programul SAPARD, devenita functionala imi spunea intr-o zi: „Daca ar fi sa mai fac o astfel de investitie, nici sa ma picuri cu ceara nu as apela la fonduri europene. Stresul si drumurile, mi-au distrus sanatatea. Ce folos?!”.