Profesorul Faluvégi Ervin-Zoltan este noul inspector școlar general din cadrul Inspectoratului Școlar Județean Sălaj. Din calitatea de inspector școlar general adjunct, acesta preia atribuțiile șefului învățământului sălăjean, până la data de 31 august.

Schimbarea de la conducerea ISJ Sălaj vine după ce joi, 11 iulie, ministrul Educației l-a demis pe Vasile Bulgărean din postul de inspector școlar general, la cinci luni după ce Înalta Curte de Casație și Justiție l-a declarat pe acesta colaborator al Securității comuniste printr-o decizie definitivă, emisă pe 7 februarie 2024.

„Potrivit unui Ordin al Ministerului Educației, începând cu data de 11 iulie 2024 încetează detașarea în interesul învățământului a domnului profesor Bulgărean Gheorghe Vasile în funcția de inspector școlar general la Inspectoratul Școlar Județean Sălaj. Cu aceeași dată, domnul profesor Bulgărean Gheorghe Vasile revine la catedra rezervată.

De asemenea, începând cu data de 11 iulie 2024, până la data de 31 august 2024, domnului profesor Faluvégi Ervin-Zoltan, inspector școlar general adjunct la Inspectoratul Școlar Județean Sălaj, îi sunt delegate atribuțiile specifice funcției de inspector școlar general”, a anunțat Biroul de presă al instituției, vineri, 12 iulie.

Vasile Bulgărean conducea Inspectoratul Școlar Județean Sălaj din anul 2020.

Printr-o decizie definitivă, emisă pe 7 februarie 2024 de Înalta Curte de Casație și Justiție, Vasile Bulgărean a fost declarat colaborator al Securității.

Trimis în judecată de Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității (CNSAS) în toamna anului 2021, după o serie de termene în proces și un recurs formulat de același CNSAS la decizia inițială (din septembrie 2022) a judecătorilor Curții de Apel București, potrivit căreia Vasile Gheorghe Bulgărean scăpa de eticheta de colaborator, completul de judecători al Înaltei Curți de Casație și Justiție a decis, definitiv, prin rejudecarea cauzei, că pârâtul a fost colaborator al Securității. Înalta Curte a casat sentința dată de Curtea de Apel și a admis cererea de chemare în judecată formulată de CNSAS.

”Admite recursul declarat de reclamantul Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii împotriva sentinţei (…) pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti (…) şi, rejudecând: Admite cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii, în contradictoriu cu pârâtul Bulgărean Gheorghe Vasile. Constată că pârâtul Bulgărean Gheorghe Vasile a fost colaborator al Securităţii. Definitivă. Pronunţată astăzi, 7 februarie 2024, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin intermediul grefei instanţei”, este hotărârea definitivă a ICCJ, publicată pe site.

Anterior, după trei termene de judecată la Curtea de Apel București, judecătorii de aici au respins cererea CNSAS de a-l declara pe Vasile Bulgărean drept colaborator al securității, considerând-o ca ”neîntemeiată”. ”Respinge cererea ca neîntemeiată. Cu recurs în 15 zile de la comunicare. Pronunţată azi, 27.09.2022, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei”, a decis instanța. CNSAS a atacat decizia magistraților, astfel că dosarul a mers la Înalta Curte de Casație și Justiție.

Potrivit CNSAS, Vasile Bulgărean ar fi fost recrutat de Securitate în anul 1987, când a semnat angajamentul și ar fi primit numele conspirativ ”Vali”. Scopul recrutării acestuia a fost supravegherea colegilor de an și a ”mediului studențesc din căminul Grozăvești” din București, dar, în principal, a unui student român de etnie maghiară, la acel moment sălăjeanul fiind student în capitală, la Facultatea de Matematică. După absolvirea facultății și repartizarea ca profesor în comuna Balc din județul Bihor, ar fi fost preluat de Securitatea din acest județ, tot ca informator.

Profesor-Doctor în Matematică, Vasile Bulgărean este absolvent al Facultății de Matematică București. Conform CV-ului, activitatea sa didactică a debutat la Balc, județul Bihor. În anul 1990 a devenit profesor la Liceul Nr. 1 din Zalău, actualul Colegiul Tehnic ”API”, iar în 1997 a ajuns director al Școlii Gimnaziale ”Corneliu Coposu” din Zalău. În anii 2000 și 2002, a fost numit inspector școlar general, apoi director la CNS Zalău. În martie 2020 a fost numit din nou în funcția de inspector școlar general.

sursa foto: szilagysagiszo.ro