Falimentul industriei din Sălaj
Industria a început să dispară după revoluţie în aproape toată ţara. Peste 1.250 de întreprinderi mari din toată ţara, care aveau mii de angajaţi, s-au desfiinţat, au dat faliment sau au fost privatizate defectuos, mii de oameni rămânând peste noapte fără serviciu, po-trivit site-ului descrieri.ro, care precizează că lista celor 1.256 de întreprinderi pe care o prezintă este incompletă. Printre ele se numără şi nouă înteprinderi din judeţul Sălaj. Site-ul aminteşte de Întreprinderea minieră Sălaj, Întreprinderea de Armături Industriale din Fontă şi Oţel (IAIFO) Zalău, Întreprinderea de prelucrare a lemnului (IPL) Zalău, Întreprinderea de produse ceramice (Ceramica) Zalău, Întreprinderea de tricotaje Cehu Silvaniei, Întreprinderea viei şi vinului (IVV) Zalău, Întreprinderea de industrializare a cărnii Zalău, Întreprinderea de industrializare a laptelui Șimleu Silvaniei şi Întreprinderea de morărit şi panificaţie Zalău. Însă acestea nu sunt singurele întreprinderi care duceau în spate economia judeţului până după revoluţie. Întreprinderea de Conductori Electrici Emailaţi şi Filatura de Bumbac au contribuit la industria judeţului. Plus o sumedenie de mici fabrici din mica industrie.
Peste jumătate din zălăuani lucrau pe vremuri în industrie
Zalăul îşi are începuturile ca târg, mai degrabă rural. Prima fabrică din oraş a fost cea de cărămidă. Apoi, prin 1940, s-a construit Uzina Electrică, conform datelor deţinute de primărie. Despre industrie în Zalău putem vorbi doar de prin anii 1970. După ce Nicolae Ceauşescu a vizitat oraşul, acesta a decis ca la Zalău să se construiască fabrici. Platforma industrială cuprindea la momentul revolutiei din 1989 fabrici ca Întreprinderea de Armaturi Industriale de Fontă şi Otel – I.A.I.F.O Zalău, Întreprinderea de prelucrare a lemnului, Întreprinderea de produse ceramice (Cemacon), Întreprinderea de Conductori Electrici Emailaţi, Fabrica de anvelope Silvania, Întreprinderea de Țevi, Filatura de Bumbac, dar şi multe fabrici de prelucrare în industria alimentară.
La începutul anului 1990, înainte de perioada de privatizare a industriei românesti, numai în Zalău existau 42.072 angajaţi, cam cât sunt acum în tot judeţul. Aproape 60 la sută din populaţia oraşului era angajată, marea majoritate în industrie. Populatia Zalăului era la acea data de aproximativ 71.000 de locuitori. Conform ultimului recensământ, din 2011, populaţia Zalăului era de 56.000 de locuitori, iar numărul de salariaţi în mediul privat pe total judeţ era de circa 33.000.
După 1990, industria a fost privatizată 100 la sută. Majoritatea întreprinderilor şi-au redus drastic activitatea, multe din acestea ajungând să se închidă. Anul trecut s-a pus lacăt şi pe Uzina Electrică. Aşa se face că Armătura Zalău, cea mai mare fabrică din judeţ, a ajuns de la 7.200 de angajaţi în 1990, la 363 în prezent, adică cinci la sută. IAIFO SA era cândva cea mai mare fabrică din judeţul Sălaj, fiind una din marii producători de robineţi industriali. Acum, cei 363 de angajaţi stau cu frica concedierii, după ce KMG Internaţional, cei care deţin întreprinderea, a anunţat în luna septembrie că societatea va fi scoasă la vânzare. Mulţi dintre angajaţi mai au puţin până la pensionare. Dacă vor fi disponibilizaţi, au dreptul la cinci salarii compensatorii, conform contractului colectiv de muncă. Reprezentaţii KMG Internaţional îi liniştesc, subliniind că nu vor fi disponibilizări de personal.
Fabrica Emailaţi, printre puţinele din ţară cu acest profil, este în prezent în insolvenţă şi mai are vreo 70 de angajaţi, din cei aproximativ 3.000, câţi avea cu 24 de ani în urmă. stop_coloana
În 22 de ani, numărul de salariaţi sălăjeni a scăzut cu aproape 35.000
Economia judeţului a început încet să “şchioapete” după revoluţia din 1989. Dacă în 1992 munceau 79.759 de sălăjeni, azi doar 45.097 reuşesc să-şi câştige pâinea. Aproximativ 30.000 de sălăjeni lucrează peste hotare, de unde trimit bani în ţară pentru întreţinerea fa-miliei. Mulţi din aceştia şi-au pierdut locul de muncă odată cu distrugerea industriei din judeţ. Cum majoritatea erau trecuţi de 30 – 40 de ani, nu le-a rămas decât să îşi caute de lucru fie în afara judeţului, fie în afara ţării. Judeţul nostru are acum cea mai ridicată rată a somajului din Regiunea de Nord-Vest, mai mare şi decât media naţională, dar şi cel mai mic salariu mediu net din regiune, cu 25 la sută mai mic decât media naţională.
Stăm pe un munte de cărbune, dar nu mai avem minerit
Una din ramurile economiei cele mai afectate după revoluţie a fost mineritul. Se estimează că Sălajul stă pe un munte de cărbune, fapt tratat doar cu indiferenţă de cei care cei care ţin frâiele acestei ţări. În prezent nu mai funcţionează nici una din exploatările miniere din judeţul Sălaj, din comunele Hida, Sur-duc şi Sărmăşag. Galeriile au rămas în paragină, iar romii din împrejurimi au cărat la fier vechi tot ce se poate vinde.
La mina din Sărmşag, în urmă cu jumătate de secol lucrau 4.000 de oameni. Exploatarea lignitului a început la Sărmăşg în 1940, fiind unul dintre cele mai importante centre industriale în ceea ce priveste extracţia de cărbune din Transilvania. Din galerile subterane se scoteau 60.000 de tone de cărbune care ajungeau în cazanele marilor CET-uri din ţară, dar şi în sobele localnicilor. Mina s-a închis în 2005, iar acum este în insolvenţă. Mai are un singur angajat, ma-nagerul unităţii. Au mai rămas doar clădirile administrative şi fosta cantină, preluate de Consiliul Judeţean Sălaj pentru o eventuală investiţie. Restul este ruină.
Printre alte mine de cărbune închise după 1989, cele mai importante exemple, pe lângă mina de la Sărmăşag, sunt minele din localităţile Hida, Surduc, Ip şi Cristolţel.
La Lupoaia a existat până în 1948 o importantă activitate minieră. Mina de la Lupoaia a activat pe o suprafaţă imensă sub dealul de sub localităţiile Lupoaia şi Gîlgău Almaşului. După închiderea minei, prin vechile tunele îşi duceau veacul cete de romi care se ascundeau de autorităţi.
Singura activitate minieră din prezent este cea de la Derşida. Nici acolo însă nu se mai extrage cărbune de la subsol, fiind acum vorba de o carieră, la suprafaţă.
“Rămăşiţele” industriei sălăjene
Cel mai mare angajator din Sălaj cu capital autohton este acum Grupul Universal, cu 1.100 de angajaţi. Întreprinderea de Țevi, actuala Tenaris Silcotub, avea după revoluţie circa 4.500 de angajaţi. În 2007 a ajuns la doar 306 de persoane angajate, dar a crescut spectaculos, astfel că, în prezent, fabrica de ţevi din Zalău, punct de lucru a Grupului Tenaris, are în jur de 1.500 de angajaţi. Fabrica de anvelope se ţine şi ea bine. Investiţia francezilor de la Michelin face ca în prezent Michelin Silvania să aibă 1.200 de angajaţi, iar Michelin Cord din Hereclean încă 300.
