Facturile la gaz vor fi emise cu intarziere de doua saptamani in luna decembrie pentru o parte a clientilor din Salaj, potrivit unei informari remise de Departamentul de Comunicare Corporatista E.ON Romania. Motivul pentru decalarea emiterii de facturi il reprezinta intarzierea cu care unele autoritati locale au transmis bazele de date cu persoanele care beneficiaza de ajutoare de incalzire si cuantumul acestora. Imediat ce bazele de date vor ajunge la companie, E.ON Romania va emite facturile fara sa includa in valoarea acestora ajutorul de incalzire de care beneficiaza clientul. „Precizam ca decalajul in emiterea facturilor nu va influenta in niciun fel termenele de plata ale acestora, scadenta de plata a facturii pentru consumatorii casnici fiind de 30 de zile de la data emiterii”, arata E.ON Romania. In plus fata de cele 30 de zile, consumatorii mai beneficiaza si de o perioada de gratie de 15 zile de la data scadentei facturii in care se poate face plata fara ca sa se perceapa penalitati.