Zeci si sute de obiecte din perioada comunista, expuse publicului larg

rn

La Muzeul Cetatii din Oradea este organizata, în unul dintre corpurile cladirii, o expozitie permanenta care are titlul „Evolutia orasului Oradea în regimul comunist (1945-1989)” si apartine, în cea mai mare parte, colectionarului oradean cu origini salajene, din satul Salajeni, Nicolae Mesesan.
Nicolae Mesesan a declarat pentru Graiul Salajului ca expozitia face parte din proiectul „Continuitatea ideii de unitate nationala dupa al Doilea Razboi Mondial”, finantat de catre Directia de Dezvoltare si Implementare Proiecte din cadrul Consiliului Judetean Bihor.
Nicolae Mesesan ne povesteste ca aceasta colectie a aparut datorita pasiunii sale înca din copilarie pentru fotografie si pentru colectionarea obiectelor românesti din perioada respectiva. Pentru realizarea ei a depus un proiect la Consiliul Judetean pentru sprijin financiar în valoare de 15.000 de lei, din care a primit 6.000 de lei. Alti 2.000 de lei a primit de la prieteni, iar restul sumei a fost „sponsorizata” de sotia sa, care îi întelege pasiunea si îl sustine. Nu în ultimul rând, colectionarul salajean tine sa aduca multumiri conducerii Muzeului, dnei. director Angela Lupsea, directorului adjunct Ioan Ciorba pentru sala si pentru ideile de specialitate, cât si celor care l-au ajutat în amenajarea expozitiei Noane Dumitru, Negru Cristian, stefan Lipot si în mod special dl. Augustin tarau, istoric si muzeograf, cel care a pus mult suflet în realizarea si amenajarea acestei expozitii.

rn

Din lacatus mecanic, fotograf la vizitele oficiale ale lui Ceausescu

rn

Nicolae Mesesan a venit în 1964 (nascut în 2 aprilie 1947) în Oradea din satul Salajeni, tânar absolvent al scolii de meserii, ca lacatus mecanic. A început sa lucreze pe platforma industriala de pe soseaua Borsului, la început ca mecanic pe betoniera de mare capacitate. A mixat mii de tone de beton pentru fundatiile fabricilor din Rogerius si pentru institutiile si blocurile care s-au construit în acea perioada.
A fost apoi fotoreporter al cotidianului Crisana, calitate în care a participat si la fotografierea multor obiective, având sansa de a face parte din echipa de fotoreporteri la patru vizite ale sefului statului, Nicolae Ceausescu. „Erau reguli stricte”, spune Nicolae Mesesan.
„Daca faceai fotografii de calitate ramâneai în echipa, altfel erai eliminat. Meseria de fotoreporter e una grea. Sa fii agreat, sa fii fotograf oficial a unor vizite oficiale ale unor presedinti de stat nu e de ici de colo. Trebuie sa surprinzi clipa, emotia, momentul… Primul aparat de fotografiat l-am primit la 14 ani de la un cumnat. Era un Smena 2… Apoi am facut studii, am facut si studii la Bucuresti, la stefan Gheorghiu, am ajuns în Televiziunea Româna unde am urmat toate etapele pâna la operator oficial…. Pe Nicolae Ceausescu l-am fotografiat cu un aparat Praktika. Au fost multe momente inedite în timpul vizitelor Prezidentiale”.
Ca si amintiri ale acelor vremuri, Mesesan rememoreaza incidentul când l-a rasturnat fara sa vrea, la Fabrica de Confectii din Oradea, pe fostul ministru de Externe al României de la acea vreme, stefan Andrei – care l-a sustinut apoi pentru a nu fi dat afara din cauza gafei facute, sau de momentul când la vizita de la Înfratirea a ratat urcarea în masina fotoreporterilor si a intrat în coloana oficiala cu masina proprie, fiind perchezitionat si luat pe sus de securisti, dar salvat de un om de partid pe principiul: „partidul conduce tara, nu securitatea”.
S-a gândit chiar sa scrie o carte cu toate aceste întâmplari, pe care sa o intituleze: „Amintiri din trecut pentru nostalgicii de astazi”. A fost si tehnician criminalist la Parchetul Bihor unde a facut fotografii la crime, autopsii si corpuri delicte.

rn

Piesa de rezistenta a colectionarului, o carte cât o cutie de chibrituri

rn

Din colectia donata Muzeului Cetatii din Oradea fac parte nelipsitele bibelouri, radiouri si televizoare alb negru sau color ale epocii comuniste, dar si socotitoare, stilouri cu toc, uniforme scolare, manuale, ziare, carti omagiale, bancnote si bani din perioada comunista, medalii, insigne si timbre, papusi si jucarii ale vremii, dar si o condica de sugestii si reclamatii, precum si ziarul „Scânteia” sau revista „Pentru Patrie”.
Cea mai tare piesa de colectie a dl. Mesesan este însa o carte de marimea unei cutii de chibrituri, de dimensiuni 4×5 cm, grosimea de un centimetru, cu 295 de pagini si care contine Directivele Congresului al IX-lea al Partidului Comunist Român, din 1966. Un exemplar rar care poate fi citit fara ajutorul lupei sau altor instrumente de marit.
În spatiul special amenajat în unul din corpurile Muzeului Cetatii din Oradea s-a încercat surprinderea principalelor procese parcurse în cei 45 de ani de comunism, respectiv colectivizarea, industrializarea, urbanizarea, precum si capitole dedicate sanatatii, educatiei si culturii.
Normal ca din expozitie nu lipsesc fotografiile din vizitele oficiale de lucru ale cuplului Ceausescu, o trasatura specifica regimului comunist, deoarece conducatorul tarii era interesat sa urmareasca îndeaproape evolutia economica a fiecarui judet si totodata, pe linie propagandistica, sa intre în constiinta publicului larg.
Expozitia se încheie cu momentul 1989, când se produce rasturnarea de regim.