Tabara de pictura organizata in satul Doba, comuna Dobrin, si dedicata memoriei pictorului salajean Szabo Vilmos a fost finalizata cu o expozitie de pictura, vernisata ieri la Galeriile de Arta „Ioan Sima” din Zalau. Sapte artisti plastici au fost gazduiti la Doba si au incercat sa urmeze curentul etno-art initiat de artistul plastic salajean. Barta Angy Ilona, Rozsa Robert, Vari-Vancza Edith, Adorjan Ilona, Bajusz Katinka, Mezei Csilla si Szabo Attila, fiul pictorului Szabo Vilmos, sunt cei sapte artisti plastici salajeni care au surprins in picturile lor peisajele rurale ale satului Doba, obiecte si ceramica traditionala locala. „Ne-am bucurat sa gazduim prima editie a Taberei de Pictura Szabo Vilmos la Doba, chiar daca satenii nu sunt obisnuiti cu artistii”, a spus primarul comunei Dobrin – Csapo Carol, prezent ieri la vernisaj. Primarul a povestit ca oamenii i-au confundat pe artisti fie cu culegatori de prune, fie cu zugravi de biserici. „O doamna care picta a fost intrebata ce face in curtea bisericii. Doamna a raspuns ca picteaza si omul a intrebat-o, curios, daca picteaza interiorul sau exteriorul bisericii”, a povestit primarul comunei. Insa, tocmai pentru ca satenii nu sunt obisnuiti cu acest aspect al artei salajene, primarul Csapo Carol a promis ca va gazdui si a doua editie a taberei dedicate regretatului artist plastic salajean Szabo Vilmos. Cu atat mai mult cu cat artistul, daca ar fi trait, ar fi implinit sambata 70 de ani.
Szabo Vilmos este unul dintre artistii plastici salajeni cu renume in tara si in strainatate. In 15 septembrie, artistul ar fi implinit 70 de ani, insa a plecat dintre noi in urma cu trei ani, in data de 4 aprilie. Profesor de arte plastice la Zalau, prin mainile sale au trecut generatii de tineri talentati pe care i-a modelat si i-a indrumat spre pictura. Talentul sau insa il pastreaza in zestrea culturala ca pe unul dintre cei mai valorosi pictori salajeni.