Valul 4 al pandemiei aduce în România o delegație de experți ai Organizației Mondiale a Sănătății pentru a sprijini autoritățile să ia măsuri.

Informația a fost confirmată de medicul Alexandru Rafila, citat de Antena 3 și Flux24: ”Da, am informații în acest sens. Am discutat cu directorul general al OMS și el și-a exprimat îngrijorarea față de situația din România. În ceea ce privește vaccinarea, mâine va avea loc o teleconferință a celor de la Institutul Național de Sănătate Publică (INSP) cu experții de la OMS”.

Directorul de urgență la Biroul regional pentru Europa al Organizației Mondiale a Sănătății, Dr Dorit Nitzan, a subliniat faptul că România este o țară cu care OMS-ul are relații foarte bune, iar faptul că românii nu se vaccinează e o situație „dureroasă”. „Încercăm să vedem ce putem face ca să ajutăm România. E devastatoare situația. Primul pas o să fie o încercare de a vaccina pe toți cei care vor să se vaccineze. O să facem tot ce putem. Acum încercăm să găsim medicamente ca să le putem trimite în Romania”, a spus dr. Nitzan, conform Flux24.

Săptămână cu recorduri negative de infectări și decese

Potrivit datelor Grupului de comunicare Strategică, din 15 până în 16 octombrie, s-au înregistrat 15.239 de cazuri noi de persoane infectate cu SARS-CoV-2. Dintre acestea, 236 de cazuri sunt persoane reinfectate, testate pozitiv la o perioadă mai mare de 180 de zile după prima infectare. Cele mai multe cazuri au fost înregistrate în Bucurețti, 3128 de cazuri, urmat de județul Prahova cu 946 de cazuri, Iași cu 665 de cazuri și Cluj cu 594 de cazuri. În același interval, în Sălaj s-au înregistrat 169 de cazuri de infectări, din care 14 sunt persoane reconfirmate pozitiv la retestare. Au fost raportate către Institutul Național de Sănătate Publică 352 de decese (194 de bărbați și 158 de femei), dintre care unul înregistrat la categoria de vârstă 0-9 ani, un deces la categoria 10-19 ani, 5 la categoria 30-39 de ani. Cele mai multe decese au fost raportate la categoria de vârstă peste 80 de ani – 111 decese. 40 dintre decese au fost înregistrate la pacienți vaccinați, cu vârste cuprinse între 50 și 80 de ani, iar 312 decedați nu erau vaccinați.

Recordul negativ de decese la nivel național a fost înregistrat în 12 octombrie, cu 442 de persoane decedate și peste 1600 de persoane internate la ATI, la care s-au adăugat alte 16.743 de cazuri de infectări cu noul coronavirus.