Sălajul nu are probleme in domeniul procesării cărnii roşii şi a laptelui.
La intalnirea directorului Direcţiei Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor Sălaj, Mircea Martin cu reprezentanţii presei locale, a fost pusă pe tapet Misiunea FVO (Oficiul Veterinar al Alimentelor), care s-a incheiat recent in ţara noastră. Misiunea FVO este o formă de control al produselor alimentare, de pe langă Comisia Europeană. Printre judeţele care au fost alese pentru control s-a aflat şi Sălajul. Tema FVO a fost controalele in domeniul cărnii roşii şi a laptelui. Aşa că au fost luate la „purecat” in stil european două unităţi de abatorizare şi de procesare a cărnii. Este vorba despre abatorul Transilvania Ovicarn din Hereclean şi SC Universal SA din Crişeni. Dacă la Ovicarn au fost mici deficienţe care pot fi corectate, despre |Universal nu au existat decat cuvinte de laudă, atat din partea experţilor comunitari, cat şi din partea specialiştilor in domeniu. Primele concluzii sunt, precizează Mircea Martin, că nu există probleme majore in domeniul procesării cărnii roşii şi a laptelui, iar Sălajul nu ingreuneză situaţia ţării noastre in modul de apreciere al Comisiei Europene.