Evoluție modestă pentru FC Zalău in disputa cu codașa Unirea Jucu
Fotbaliștii zălăuani au remizat vineri, scor 1-1, cu formația Unirea Jucu, într-un meci contând pentru etapa XXIII – a Seriei a V-a, Liga a III – a. Jocul elevilor lui Călin Pop și Cristi Oros a fost unul foarte slab, zălăuanii ”dominând” clar partida la nervi și injurii.
În fața unui public nume-ros, formația care în urmă cu câteva etape era în lupta pentru promovarea în Liga a II-a, FC Zalău a remizat, vineri, pe Stadionul Municipal, scor 1-1, cu echipa Unirea Jucu, la capătul unui joc în care elevii lui Călin Pop și Cristi Oros au ”excelat” doar la injurii și nervi. Chiar dacă adversarul a fost unul mo-dest, FC Zalău a evoluat foarte slab, parcă jucătorii zălăuani erau cu gândul la vacanța de vară, decât la o evoluție bună.
Fazele frumoase și ocaziile de poartă au lispsit cu desăvârșire în debutul meciului. După primul sfert de oră, în minutul 17, Vasile Pop a centrat de pe partea drepată, iar Lucian Turcu a reluat balonul în propria poartă. FC Zalău a condus cu 1-0 și se părea că cei peste 200 de spectaori prezenți în tribune vor asis-ta la un recital din partea zălăuanilor. Nu a fost așa iar, parcă golul marcat de zălăuani le-a turnat plumb în picioare acestora. Ba mai mult, Jucu a dat lovitura de grație în minutul 85, stop_coloana când la un corner executat pe colțul lung, Sergiu Pop a trimis cu capul balonul în plasa porții apărată de Claudiu Băican.
După semieșecul de vineri, FC Zalău a acumulat 43 de puncte și se menține pe poziția a patra, în timp Unirea Jucu își menține locul 11, cu 26 de puncte.
În etapa următoare programată sâmbătă, 16 mai, gruparea de la poalele Me-seșului se deplasează pe terenul celor de la Avântul Reghin.
Rezultatele complete ale etapei
Sănătatea Cluj – FCM Avântul Reghin 1-2
Metalurgistul Cugir – Unirea Dej 2-0
CS Oşorhei – FC Gloria Progresul 2-1
FC Arieșul 1907 Turda – Industria Galda 3-2
FC Zalău – Unirea Jucu 1-1
FCM Baia Mare – CSC Sânmartin 3-0
CS Iernut – CSM Sighetu Marmației 1-0
