Concursul Eurovision a devenit in 50 de ani de exis-tenta un show planetar care ar trebui sa suscite interesul sociologilor. Romania cauta cu ardoare de cateva editii incoace mantuirea prin Eurovision, dar aceasta intarzie sa apara. An de an, spectacolul tipator atrage sute de milioane de privitori, chiar si din tarile care nu participa la concurs. E un fel de mondializare a emotiilor participantilor la un cadru festiv, plin de paiete si lumini palpaitoare, „asezonate” cu discursuri emotionante, in care e imposibil sa te gandesti ca vreo tara ar putea sa-si ceara autonomia culturala. De fapt, parametrii culturali nici nu intra in discutie. E un fel de new age ezoterico-muzical. Modul in care voturile le sunt acordate participantilor nu are insa nimic de-a face cu muzica, creativitatea sau structura melo-dica a pieselor. Scurtul discurs al celor care dau votu-rile seamana cu raspunsul stereotip al participantelor la concursurile de miss. Toata lumea vrea pacea mon-diala, ajutorarea copiilor saraci, dar numai o frumusete castiga. Intr-o asemenea balaceala umanista e greu de observat amurgul marii culturi, dar macar mesajul este unul nonviolent. Teroristii nu detoneaza bombe si nu arunca in aer cladiri in timpul Eurovisionului; mesajul siropos i-a cucerit si pe ei. Televiziunea publica a fost lider absolut la capitolul audienta, sambata seara. Cezar al nostru a iesit pe locul 13, dupa ce in sondajele audientelor de pe youtube de dupa semifinala de joi iesise pe primul loc. Concurentul roman a mizat pe excentricitate, la fel ca si castigatorii din 2006, trupa Lordi din Finlanda. Faptul ca aia au castigat si al nostru nu, nu are nicio logica. Pentru cei dezamagiti de Eurovision, mesajul este foarte clar, in afara de comunitatile unde sunt romani mai numerosi, nu ne vor acorda niciodata alte tari punctaj maxim. Nu exista un Mesia al Eurovisionului care sa aiba vreun motiv sa-l salveze pe Ouatu.

Post Views: 65