La fel cum se intampla in fiecare an de cand Codul Fiscal dicteaza ca accizele practicate in anul fiscal urmator se calculeaza in functie de cursul euro inregistrat la data de 1 octombrie, pe parcursul lunii septembrie moneda europeana creste treptat, pana ce atinge noi maxime istorice fix in ziua de referinta pentru accize. Asa se intampla si acum, cand ne apropiem de prima zi a lunii octombrie. Cursul euro da emotii populatiei, pentru ca deja Banca Nationala anunta zi de zi deprecierea leului in fata monedei europene. Daca in 3 septembrie un euro era cotat la 4,4898 lei, ieri, euro era cotat la 4,5026 lei. Asa ca ne pregatim sufleteste pentru un nou val de scumpiri cauzate de majorarea accizelor la carburanti, la energia electrica, la tutun, la alcool si cafea, dar si la taxa auto. Analistii economici avertizeaza romanii ca euro se va aprecia considerabil in raport cu leul, la data de 1 octombrie. Si, tot analistii spun ca dupa 1 octombrie moneda europeana va fi mai slab cotata pe piata monetara, insa acest lucru nu da motive de bucurie. Accizele pentru 2013 se vor calcula tot in functie de cursul euro din prima zi a lunii octombrie. La 1 octombrie 2011, euro a atins cel mai mare prag al ultimilor 15 luni, de 4,35 de lei. In acest an, analistii se asteapta la un curs apropiat de 4,6 lei, mai mare cu 25 de bani fata de anul trecut.
Scumpiri de ultima ora
Si parca nu era de ajuns ca accizele sa creasca, operatorii din energie si de pe piata petroliera au majorat preturile de la 1 septembrie, ceea ce a atras inclusiv scumpirea alimentelor de baza. Facturile la energia electrica si la gaz le vom primi cu 5 la suta mai mari, in timp ce soferii costata ca benzinariile scumpesc cu cativa bani zilnic benzina si motorina. Cel mai mare operator de pe piata. In a doua jumatate a lunii august, preturile la carburanti au fost majorate cu 9 bani. Apoi, in prima saptamana a lunii septembrie, Petrom a mai adaugat 5 bani la fiecare litru de benzina. Ultima plusare a pretului a fost la sfarsitul saptamanii trecute, cand pretul a fost majorat din nou cu 15 bani pe litru.