Ecoul rugăciunilor, al fanfarei și al discursurilor oficialilor Județului Sălaj și ai Primăriei Treznea s-au auzit din nou, la 9 septembrie 2021, când toți s-au adunat să comemoreze victimele masacrului de acum 81 de ani.
Manifestările religioase și militare au debutat la ora 12.00, la Cimitirul Eroilor din Treznea unde, ca în fiecare an, s-a oficiat o slujbă de pomenire a celor 86 de martiri și s-au depus jerbe. Apoi, la Monumentul Eroilor din centrul satului Treznea, s-a dat onorul, s-au depus jerbe și s-au ascultat discursurile Prefectului Județului Sălaj, Dari Toma, și al primarului Comunei Treznea, Cristian Oros.
„Prezenţa noastră aici e un gest necesar şi simbolic, prin care ne exprimăm respectul nostru etern pentru martirii locului şi regretul că asemenea fapte incalificabile au avut totuşi loc.
Sunt mai bine de opt decenii de la acel septembrie însângerat pentru mai multe localităţi din Sălaj, iar dacă timpul vindecă cele mai grave răni, vreau să cred că şi în acest caz rănile comunităţilor s-au închis, iar toată ura şi durerea este acum parte a trecutului.
Şi asta pentru că prezentul este unul în care români, maghiari sau alte naţionalităţi încercăm să construim, împreună, comunităţi puternice, unite şi prospere, având la bază istoria, frumuseţea şi potenţialul turistic al zonei, prin proiecte ale administraţiei locale şi iniţiative ale oamenilor legaţi sufleteşte de aceste locuri. Toate acestea, prin toleranţă şi respect reciproc”, a precizat, în cuvântul său, Prefectul Judeţului Sălaj, Dari Toma.