Sportivul antrenat de Constantin Carp a început anul cu dreptul şi a câştigat turneul de la Cluj Napoca la categoria 12 ani. Din păcate Oana a abandonat lupta în finală din cauza unei gripe, iar Cezara But a pierdut în primul tur
Tenismenul legitimat la CSM Zalău a participat la categoria 12 ani la finele săptămânii la un turneu la Cluj-Napoca şi a reuşit să se impună. Cezara But şi Oana Flonta au reprezentat şi ele CSM-ul la competiţia din oraşul de pe Someş, ultima fiind nevoită să abandoneze în finalăTenismenii de la CSM Zalău au fost foarte ocupaţi în weekend-ul precedent, având în vedere că au participat la Cupa “Napoca”. Competiţia a fost organizată sub egida Federaţiei Române de Tenis şi s-a desfăşurat în perioada 21 – 23 ianuarie. La turneul de la Cluj-Napoca, secţia de tenis de câmp a Clubului Sportiv Municipal a fost reprezentat de trei sportivi. Astfel, Oana Flonta (la categoria 10 ani), Cezara But (12 ani) şi Eric Verdeş (14 ani) au fost “cei trei muşchetari” ai lui Constantin Carp.Eric Verdeş şi-a făcut deja un nume în Sălaj în a doua jumătate a anului trecut şi lumea începe să aibă aşteptări mari de la acest puşti. Tânărul tenismen, clasat pe locul 27, a ratat participarea directă la Campionatul Naţional şi astfel a fost nevoit să joace tururi preliminare. Din păcate, Verdeş a pierdut din primul tur şi a ratat participarea la aceste Naţionale. Prin urmare, tenismenul pregătit de Constantin Carp a participat la finele săptămânii trecute la Cupa “Napoca”. Din acest an, sportivul va putea participa doar la categoria 14 ani. La turneul din oraşul de pe Someş, la categoria 14 ani au fost înscrişi şapte sportivi, repartizaţi în două grupe. Eric Verdeş a făcut parte din grupa 1, alături de alţi doi sportivi. Sălăjeanul a reuşit să îşi câştige grupa după ce l-a învins fără drept de apel pe Cristian Ceuca, 6 – 0, 6 – 0 şi a mai câştigat un set şi în faţa lui Ioan Teglaş, 6 – 4, 1 – 6, 4 – 6. Elevul lui Constantin Carp l-a întâlnit în finală pe Tudor Bartha, câştigătorul grupei 2. În ultimul act, forma de zile mari a lui Eric a continuat şi zălăuanul s-a impus în două seturi, scor 6 – 2, 6 – 4. “Rezultatul este unul foarte bun pentru Eric. El a reuşit să câştige multe puncte în urma acestui turneu şi va urca şi în clasamentul general”, spune Constantin Carp, antrenorul lui Eric Verdeş de la CSM Zalău.Oana Flonta a participat la competiţia de la Cluj la categoria 10 ani şi a impresionat şi ea. Astfel, tânăra tenismenă a făcut parte din Grupa 2 de calificare. Sălăjeanca a obţinut două victorii, din două posibile. Oana a trecut de Nora Mitrea, scor 6 – 1, 6 – 1 şi de Ilinca Sagmar, 6 – 2, 6 – 2. Calificată în finală, eleva lui Constantin Carp a trebuit să o înfrunte pe Ioana Ariciu, însă tenismena noastră a fost nevoită să abandoneze partida, după doar un game, din cauza faptului că gripa care o necăjea s-a agravat.Cea mai ghinionistă de la acest turneu a fost fără dar şi poate Cezara But. Participantă la categoria 12 ani, tânăra sportivă a avut primul tur liber, însă în cel de-al doilea a dat peste Briana Szabo, favorita numărul doi. În aceste condiţii, era greu pentru sălăjeanca noastră şi aceasta a cedat partida, scor 2 – 6, 2 – 6. Antrenorul Constantin Carp se declară mulţumit de jocul elevilor săi de la turneul din Cluj-Napoca: “Sunt mulţumit, deoarece au avut jocuri bune. Şi Cezara a jucat bine, însă s-a văzut lipsa de experienţă. Oricum, Cezara este într-o continuă creştere”.