Primaria este chemata din nou la bara pentru a da socoteala cu dezmembrarea unui teren.

Institutia Prefectului Salaj va actiona in instanta Primaria Municipiului Zalau dupa ce la inceputul saptamanii consilierii locali au decis in unanimitate sa respinga solicitarea prefectului Alexandru Vegh de revocare a unei hotarari de consiliu local prin care s-a aprobat dezmembrarea unui teren proprietate privata a Statului Roman, in vederea efectuarii notarii dreptului de folosinta a terenului pe care este amplasata statia de carburanti de catre SC Mol Romania SRL Bucuresti. Potrivit prefectului, terenul care face obiectul hotararii de consiliu local este in proprietatea Statului Roman si Primaria Zalau nu poate sa-l dea in proprietatea nimanui, eventual sa-l concesioneze sau inchirieze. Prefectura isi mentine punctul de vedere si nu ne ramane altceva de facut decat sa actionam in contencios administrativ hotararea de consiliu local, iar instanta va decide cine are dreptate si cine nu, a declarat pentru Graiul Salajului Alexandru Vegh.

Al patrulea proces al Prefecturii cu Primaria
Actiunea in contencios a Prefecturii reprezinta cel de-al patrulea proces pe care reprezentantul Guvernului l-a intentat Primariei Zalau in interval de un an de zile. Primul proces, castigat defenitiv de Prefectura, a avut ca speta stimulentele salariale acordate angajatilor primariei. In al doilea caz, Prefectura a contestat in instanta repartitia a cinci locuinte ANL unor persoane care s-au folosit de o cerere de adoptie pentru a obtine punctaj mare, dar nu au mai adoptat. Procesul a fost castigat de catre Prefectura la Tribunalul Salaj, insa cele cinci persoane cu pretentii de parinti adoptivi si Consiliul Local Zalau au depus recurs la aceasta hotarare. Curtea de Apel Cluj nu a stabilit inca un termen pentru recurs. Ultimul proces are ca obiect o hotarare de consiliu local prin care transportatorilor intrajudeteni li s-a interzis sa mai opreasca in statiile Transurbis.