Episcopia Sălajului lansează campania „Un ghiozdan pentru fiecare” – sprijin pentru copiii din familii aflate în dificultate
Episcopia Sălajului, prin Sectorul Social și Asociația Filantropia Porolissum, desfășoară în perioada 10–18 august 2025 campania umanitară „Un ghiozdan pentru fiecare”, destinată sprijinirii copiilor din familii aflate în dificultate materială.
Acțiunea se va derula în toate parohiile din mediul urban, unde vor fi organizate colecte de fonduri pentru achiziționarea de ghiozdane și rechizite școlare. „Cu ajutorul comunității, ne dorim să le oferim acestor copii un început de an școlar cu zâmbet și speranță”, transmit reprezentanții Episcopiei.
Locuitorii Sălajului se pot implica în campanie prin: donații realizate în cadrul colectelor din bisericile parohiale; voluntariat pentru organizarea și distribuirea materialelor; promovarea inițiativei în comunitate.
Fondurile colectate vor fi gestionate transparent de cele trei Protopopiate ale Episcopiei și vor fi utilizate exclusiv pentru cumpărarea și distribuirea rechizitelor.
„Fii parte din schimbare! Un gest mic pentru tine poate însemna un drum nou pentru un copil”, este mesajul organizatorilor.
