decembrie 5, 2025

Episcopia a promis ajutor unui om sarman si fara noroc, caruia era cat pe ce sa-i si ia 1.000 de lei; ei bine, ajutorul a ramas promis

epicopia-promis-ajutor-unui-om-sarman-si-fara-noroc-caruia-era-cat-pe-ce-sa-i-si-ia-1000-de-lei-ei-bine-ajutorul-ramas-promis05_55096

Familia Arghisan din Zimbor n-a primit de Pasti nici macar o felie de cozonac de la biserca preotului Durnea Rusalim

Ne-am amintit de drama familiei Arghisan din Zimbor, in care un tata fara noroc a ramas fara sotie si doi copii si-au pierdut mama, pe Liliana, care s-a stins la numai 42 de ani, dupa ce a suferit mult timp de cancer. “n acele zile grele pentru Vasile Arghisan, tatal, si pentru cei doi copilasi, de 11 si 13 ani, ramasi orfani dupa ce mama li s-a stins sub ochi, preotul din sat, Rusalim Durnea, nu a vrut sa oficieze inmormantarea pana cand Vasile nu a platit contributia de 1.000 de lei la biserica. Desi Vasile a cerut indurare, sa plateasca doar jumatate din suma, adica 500 de lei, preotul Durnea Rusalim nu a stat la discutii, iar fara 1.000 de lei nu a oficiat slujba de inmormantare. Gestul preotului a fost un soc pentru noi si pentru toata comunitatea salajeana, in atentia careia am adus cazul. Nu credeam vreodata ca se poate explica un asemenea gest. Dar preotul Durnea Rusalim avea explicatia la el. A spus Episcopiei, drept scuza publica, ca nu a avut taria sa prezinte situatia sociala a familiei Arghisan in consiliul parohial din Zimbor si, in consecinta, a actionat dupa regulile consiliului parohial. Ca urmare a dezvaluirilor facute in ziarul Graiul Salajului legat de acest caz de la Zimbor, Episcopia Salajului a purces la o ancheta proprie. Obligat atunci la 30 de zile la cainta la o manastire, preotul Rusalim Durnea este acum, la fel ca si inainte, slujitorul Domnului in Parohia din Zimbor. La acea vreme, Episcopia Salajului ne-a transmis o promisiune ferma, aceea ca familia Arghisan intra in atentia Serviciului Social si Filantropic al Episcopiei. A trecut vreo jumatate de an de la evenimente, popa e bine mersi si toate relele au fost date uitarii. Dar si bunele intentii ale Episcopiei. Noi nu am uitat si am luat legatura cu familia Arghisan, care ne-a spus ca de sarbatoarea invierii lui Hristos nimeni din randul clerului nu le-a calcat pragul, nici popa din sat, dar nici vreun reprezentat de la Episcopie, sa fi dus o felie de cozonac copiilor. O fi uitat Episcopia sa-l impinga de la spate pe popa Rusalim, dar atata initiativa, sa duca un cozonac copiilor de la gura carora a luat deunazi 1.000 de lei, putea sa aiba si preotul crestin din Zimbor. Poate ca, asa cum i s-a intamplat anul trecut, n-a avut taria, iar regulile parohiei cine stie care mai sunt. Or fi numai pentru colecta, nu si pentru a darui. Vasile Arghisan tine sa ne spuna insa ca primarul satului Zimbor a fost printre putinii care s-au tinut de cuvant si l-a ajutat cu adevarat. Vasile a resit sa puna burlanele la casa si mai primeste ceva lemne pentru ca s-a angajat ca pompier voluntar in sat.