Preşedintele PDL, Emil Boc, a condamnat politicienii PDL care pleacă in actuala opoziţie, numindu-i „oportunişti” şi exprimandu-şi convingerea că aceştia nu vor rezista prea mult in politică, unde este „vremea caracterelor”. „Am avut o discuţie şi cu domnul Petru Filip şi cu alţi colegi senatori şi deputaţi. Lucrurile sunt foarte simple şi clare: e timpul oportuniştilor şi vremea caracterelor in politică. Mă refer la oportunişti: sunt, din nefericire, de fiecare dată in preajma alegerilor, oameni care pun interesul personal deasupra interesului de partid şi de principii”, a precizat democrat-liberalul.
Emil Boc s-a referit şi la cazurile Ion Sbarciu şi Sorin Frunzăverde, numind acţiunile lor „forma pură a oportunismului şi a traseismului politic”.
Pe de altă parte, Boc a făcut distincţia intre părăsirea Partidului Democrat-Liberal pentru USL şi plecarea pentru a constitui o nouă formaţiune politică, dand exemplul UNPR.
„Cand pleci dintr-un partid să inregistrezi o formaţiune politică – cazul UNPR – este cu totul altceva. Deci pentru nişte principii creezi o nouă formaţiune politică. Nu te duci cu arme şi bagaje la adversar, ci politica poate fi şi credibilă. E foarte greu să creşti in ochii oamenilor cand pană ieri erai cu trandafirul PDL, iar acum eşti cu sigla USL. Se pune intrebarea: oamenii la vot ce votează? Votează PDL? Il votează pe ăsta nou, din USL?”, a explicat preşedintele partidului.
Boc şi-a incheiat atacul impotriva celor care părăsesc PDL spunand:
„Vor fi folosiţi ca nişte şosete: intr-un interval scurt şi vor fi aruncate la coş după primul colţ, după prima bătălie. Cei care au plecat să infiinţeze o nouă formaţiune politică intr-adevăr au un crez. Aceştia au doar un ciolan. Simt că acolo le-ar fi mai bine, insă ei se inşală de foarte multe ori”.
Totodată, Boc şi-a exprimat convingerea că moţiunea de cenzură depusă de Uniunea Social-Liberală nu va trece, bazandu-se pe majoritatea puterii in Camera Deputaţilor.
Emil Boc a ţinut să dezmintă zvonul potrivit căruia ar candida la Primăria Muncipiului Cuj-Napoca. „Puteţi discuta şi să faceţi orice speculaţii doriţi: eu vă infirm zvonurile pe care le lansaţi. Cand va fi momentul politic, se va anunţa candidatul PDL”, a explicat el.