Scolarii vor primi de anul viitor cate un borcan de miere in fiecare luna, gratuit, a declarat Daniel Botanoiu, secretar de stat in Ministerul Agriculturii si Dezvoltarii Rurale.
Mai exact, programul va deveni functional de la data de 1 ianuarie 2020, scopul fiind acela de a incuraja productia nationala de miere.
Biroul de Presa al Inspectoratului Scolar Judetean Salaj transmite:
"Proiectul "Borcanul cu miere" dateaza din anul 2006, iar in anul 2007 a existat si o initiativa legislativa in acest sens. Mai exact, in Monitorul Oficial al Romaniei, din 11 ianuarie 2007, a fost publicata Legea nr. 509/ 2006. Aplicarea prevederilor Legii nr. 509 a fost suspendata, de mai multe ori in ultimii ani, prin Ordonanta de Urgenta. Potrivit aceleiasi Legi, "Consiliile Judetene isi asuma organizarea si derularea procedurilor de achizitie a mierii poliflore", au transmis reprezentantii Biroului de Presa al ISJ Salaj.
"Este important sa stim ca din productia nationala 3.000 de tone se vor duce catre populatia din Romania si isi gaseste loc la copilul roman care se deprinde cu un anumit mod de a-si cauta ceea ce ii place", a declarat Daniel Botanoiu, secretar de stat in cadrul Ministerului Agriculturii si Dezvoltarii Rurale.