Ordinul care reglementeaza cat timp ar trebui sa petreaca elevii acasa, facand teme, a fost semnat miercuri de ministrul Educatiei, Mircea Dumitru. In baza acestuia, la clasa pregatitoare nu se dau teme, la invatamantul primar timpul total alocat temelor obligatorii va fi de cel mult o ora, iar pentru celelalte niveluri de invatamant va fi de maximum doua ore.
Se urmareste, astfel, ca perioada maxima alocata de copii activitatilor scolare sa fie de 5 pana la 8 ore zilnic. În plus, tema pentru acasa in scopul realizarii unor lucrari ample sau de sinteza, precum referatele sau proiectele, pentru o disciplina, poate fi una pe semestru.
In vacante, sunt excluse temele pentru elevii din invatamamtul primar si gimnazial. De asemenea, tema nu mai poate fi folosita ca instrument de pedeapsa, acest lucru fiind interzis in mod expres.
Ordinul de ministru face diferenta intre tema obligatorie si cea suplimentara, prima fiind de nivel mediu si pentru toti elevii, iar cealalta, individuala si diferentiata, in cazul elevilor care au lipsit mult si trebuie sa recupereze materia sau se pregatesc pentru diferite concursuri. stop_coloana 
Ministrul Educatiei, Mircea Dumitru, spune ca rolul acestei prevederi este sa fie preintâm-pinate abuzurile scolii fata de timpul liber al elevului.
Ordinul prevede ca, la clasa, se va acorda o atentie speciala tehnicilor de învatare independenta, se vor exersa modalitati de rezolvare independenta a unor sarcini de lucru, astfel încât aceste deprinderi sa fie transferabile si în efectuarea temelor pentru acasa. Acelasi Ordin de ministru precizeaza ca directorii unitatilor de învatamant si dirigintii vor colabora cu parintii si elevii pentru rationalizarea temelor de casa.
Ordinul de ministru scuteste, teoretic, copiii de o zi intreaga de facut lectii, insa nu prevede niciun fel de sanctiuni pentru profesorii care nu vor respecta noile reguli.