La aproximativ o lună de la începerea cursurilor, elevii și preșcolarii nu primesc deocamdată nici lapte, nici corn, nici mere. Administrația județeană este nevoită să aștepte rectificarea bugetului național, pentru a putea implementa programul în Sălaj. Între timp, lucrează la caietul de sarcini și la aplicația informatică necesară derulării programului.

Potrivit unei hotărâri adoptate de Guvern în vară, prin care este asigurată implementarea programului pentru școli al Uniunii Europene, program de promovare a alimentației sănătoase în rândul preșcolarilor și elevilor, din acest an școlar copiii vor primi, săptămânal, trei porții de lapte, două porții de produse lactate, două porții de fructe și legume și cinci porții de produse de panificație.

Programul „Cornul și laptele” are un buget de peste 150 milioane de euro de la Uniunea Europeană și de la bugetul de stat pentru anul școlar în curs, iar beneficiari sunt cei peste 1,8 milioane de elevi și de preșcolari din România.

Elementul de noutate pentru anul școlar 2023-2024 îl reprezintă faptul că fiecare preșcolar și elev va primi gratuit trei porții de lapte și două porții de produse lactate. Față de anul trecut, programul conține o porție în plus de lapte și una de produse lactate. De asemenea, copiii cu intoleranță la gluten sau lactoză vor putea beneficia de produse adecvate intoleranței lor.

Referitor la costuri, Hotărârea de Guvern prevede 0,7 lei – porția de legume și fructe; 1,11 lei – porția de lapte și produse lactate fără adaos de lapte praf; 0,65 de lei – porția de produse de panificație.

“Participarea României la Programul pentru școli al UE a fost aprobată prin OG 31/11 mai 2023, bugetul și metodologia derulării acestui program în perioada 2023-2029 fiind stabilite prin HG 652 din 8 august 2023. Conform metodologiei, Consiliului Județean îi revine sarcina derulării achizițiilor publice de produse ce urmează a fi distribuite elevilor. În prezent, suntem în așteptarea rectificării bugetului național de către Guvern, prin care ne vor fi atribuite efectiv sumele aferente programului și care ne va permite derularea procedurii de achiziție publică. Pentru mai multă operativitate, am demarat cu unitățile administrativ-teritoriale din județ consultările prealabile prevăzute în metodologie. În paralel, lucrăm la elaborarea caietului de sarcini și a documentelor aferente acestuia și implementăm aplicația informatică necesară în derularea programului”, au precizat, pentru Graiul Sălajului, reprezentanții Consiliului Județean Sălaj.

Cel mai probabil, rectificarea bugetară va avea loc în luna noiembrie. Asta înseamnă că, într-un scenariu optimist, elevii și preșcolarii vor primi lapte, corn și fructe abia în cea de-a doua jumătate a celui de-al doilea modul al acestui an școlar.

Modulul 1 se va încheia în 27 octombrie. Între 28 octombrie și 5 noiembrie copiii vor fi în vacanța de toamnă, iar Modulul 2 va începe în 6 noiembrie și se va încheia în 22 decembrie, înainte de vacanța de iarnă.