decembrie 5, 2025

Elevii din Marca, prezenți la etapa națională a concursului „Prietenii Pompierilor”

4

Echipa Școlii Gimnaziale Nr. 1 Marca, formată din 11 elevi, băieţi şi fete, a participat, în perioada 3-6 iulie 2025, la Vaslui, la etapa națională a concursului cercurilor tehnico-aplicative de elevi cu tematică de prevenire și stingere a incendiilor „Prietenii Pompierilor”, un eveniment dedicat educării tinerilor în spiritul responsabilității și al solidarității civice.

Echipajul din Sălaj a fost coordonat de profesorul Ghile Aurelian, avându-l alături și pe profesorul Czokos Alex. Lotul a fost însoțit și de căpitan Crișan Mihai, din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Porolissum” al județului Sălaj.

„Competiția a reunit 16 echipaje de elevi din întreaga țară, care s-au întrecut în două probe solicitante: pista cu obstacole și ștafeta de 400 m cu obstacole. Timp de trei zile, 170 de elevi cu vârste între 11 și 15 ani, însoțiți de cadre didactice, au participat la activități menite să le testeze agilitatea, coordonarea și spiritul de echipă. Un aspect deosebit de apreciat: elevii sălăjeni au format singura echipă mixtă (băieți și fete) din cele 16 participante, remarcându-se prin unitate, echilibru și fair-play”, precizează Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Sălaj.

La finalul competiției, echipa sălăjeană s-a clasat pe un onorabil loc 7 la nivel național – o performanță meritorie ce reflectă efortul, implicarea și pregătirea temeinică a elevilor și cadrelor care i-au susținut, cu atât mai remarcabilă cu cât a fost prima participare a județului Sălaj la acest prestigios concurs.