Elevii de la CNS dau sfaturi de orientare profesionala
Editia tiparita din luna mai a publicatiei Clubul de Presa CNS isi propune prin articolele semnate de elevii de la Colegiul National „Silvania” – actuali si fosti – sa le dea o mana de ajutor tuturor celor care inca nu stiu pe ce drum sa o apuce in viata, ce cariera sa-si aleaga si cui sa ceara un sfat. Avand ca tema „Cariera si Orientarea Profesionala”, o tema „de sezon”, avand in vedere faptul ca se apropie examenul de Bacalaureat, cei care vor rasfoi paginile publicatiei vor avea ocazia sa citeasca exprienta unor fosti elevi ai CNS privind orientarea in cariera. De asemenea, elevii se vor putea informa cu privire la alegerea unei cariere, la ceea ce inseamna o cariera, la alegerea unei profesii, cum sa se orienteze in cariera si altele. Pe scurt, viitorii absolventi care inca mai cauta raspuns la intrebarea „ce vreau sa devin cand o sa fiu mare?” sunt sfatuiti sa se informeze, sa caute in permanenta, sa-si urmeze visele si sa-si doreasca sa reuseasca. stop_coloana
Materialele aparute in publicatie sunt semnate de Denisa Petric (fosta eleva a CNS si fosta presedinte a Consiliului Scolar al Elevilor, actualmente studenta la Facultatea de Arhitectura si Urbanism din Cluj-Napoca), Loredana Fanca, Denisa Ligia Matei (membra a Consiliului Judetean al Elevilor, redactor la Biroul de Presa al Consiliului National al Elevilor), Alexandra Vasian, Szikszay Nora Erzsebet (fosta eleva la CNS, actualmente studenta la UMF Targu-Mures), Diana Silaghi si Lucian Cupsa. Si-a adus contributia si elevul Eduard Matyas.
