Elevii și studenții au la dispoziție 10 zile calendaristice din momentul începerii anului școlar pentru a prezenta documentele doveditoare, ca să poată beneficia de pensia de urmaș.

Potrivit legislației, copiii au dreptul la pensie de urmaş dacă îşi continuă studiile într-o formă de învăţământ organizată potrivit legii, până la terminarea acestora, fără a depăşi vârsta de 26 de ani.

În situaţia în care nu se face dovada continuării studiilor, plata pensiei se suspendă începând cu data de 1 noiembrie a anului în curs.

Ca regulă generală, copiii urmași în vârstă de peste 16 ani au obligația să prezinte, în 10 zile calendaristice de la începerea anului școlar, adeverința în original, din care să rezulte că în anul școlar în curs urmează o formă de învățământ organizată potrivit legii.

De asemenea, studenții urmași au obligația ca, în termen de 10 zile calendaristice de la începerea anului universitar, să prezinte caselor teritoriale de pensii adeverința în original, din care să rezulte că în anul universitar în curs urmează o formă de învățământ superior, organizată potrivit legii.

Adeverința prin care se face dovada continuării studiilor se certifică prin ștampila și semnătura olografă a conducătorului entității sau a persoanei delegate în acest sens. Totodată, este necesar ca în cuprinsul acesteia să se menționeze și codul numeric personal al copilului urmaș.