Elevi salajeni pe podiumul Concursului National de teatru PADIF
Peste 350 de elevi din mai multe judete ale tarii au participat, la sfarsitul saptamanii trecute, la cel mai amplu festival de teatru destinat elevilor – PADIF, organizat la Cehu Silvaniei. Este unul dintre concursurile nationale desfasurat sub egida si cu finantarea Ministerului Educatiei, aflat in acest an la editia a XIV-a. La concurs au participat, sambata si duminica, 12 trupe gimnaziale si 14 trupe liceale din Iasi, Satu Mare, Bihor, Mures, Harghita, Covasna, Maramures, Constanta si, desigur, Salaj. Pe langa acestea, la festival au participat si trei trupe de teatru din Ungaria, respectiv din Bekescsaba, Nyirbator si Szarvas.
Cele 12 echipe gimnaziale care au concurat la PADIF au fost jurizate de reprezentanti ai Ministerului Educatiei si ai Ministerului Culturii, de actori si regizori, profesori universitari si reprezentantul Inspectoratului Scolar Judetean. Reprezentatiile au avut loc atat in limba romana, cat si in limba maghiara. Dupa ce micii actori au evoluat sambata pe scena festivalului, juriul a decis ca cea mai buna trupa a sectiunii destinate gimnaziului este cea de la Scoala Gimnaziala „Balcescu – Petofi” din Satu Mare. De pe podium nu au lipsit trupele salajene. Locul doi a fost impartit de trupa Charisma de la Scoala Gimnaziala „Gheorghe Lazar” din Zalau si trupa Csibeszek de la Scoala „Balcescu – Petofi” din Satu Mare. Locul trei a fost de asemenea impartit de trupa Szikra de la Scoala Gimnaziala „Gyulaffy L.” din Cehu Silvaniei si de trupa Gernyeszegi Kopek de la Scoala Gimnaziala Gornesti, judetul Mures. Pentru tinerii elevi de gimnaziu, juriul a decis acordarea unor premii individuale. Astfel, pentru cea mai buna interpretare feminina a fost premiata Raluca Oros, de la Scoala Gimnaziala „George Cosbuc” din Zalau si eleva Molnar Timea – Noemi de la Grupul Scolar „Octavian Goga” din Jibou, in vreme ce pentru cea mai buna interpretare masculina a fost premiat Bocskai Gellert de la Scoala Gimnaziala Gornesti, judetul Mures.
Cei mai buni actori de liceu, la Cehu si Crasna
Sectiunea destinata liceenilor, a fost adjudecata fara drept de apel de elevi salajeni. Primul loc pe podium a fost impartit de doua trupe din judetul nostru, Berekenye de la Liceul Tehnologic Gheorghe Pop de Basesti din Cehu Silvaniei si de trupa Tinikomediasok de la Liceul Tehnologic Cserey – Goga din Crasna. Pe locul doi s-au situat cei de la trupa Hyperion a Liceului Tehnologic Lazar Edeleanu din Navodari. Locul trei a fost si el impartit intre trupele Letra de la Liceul Teoretic Ady Endre din Oradea si Griffiti de la Liceul Teoretic „Petofi Sandor” din Secuieni.
Si pentru liceeni s-au acordat o serie de premii speciale. Astfel, au primit premii de excelenta elevele Bajko Edina de la Liceul Tehnologic „Korosi Csoma Sandor” din Covasna si Kovacs Gabriella – Rita de la Liceul Tehnologic Tasnad, iar premiul pentru interpretare masculina a fost adjudecat de catre Pataki Sandor de la Liceul Tehnologic „Lucian Blaga” din Reghin. Doua premii speciale au fost acordate si profesorilor care au regizat piesele elevilor lor. Astfel, premiul pentru regie a fost adjudecat de prof. Hegyi – Purice Ana de la Palatul Copiilor din Iasi si de prof. Ozsvath Ilona de la Grupul Scolar „Cserey – Goga” din Crasna.
