Elevi sălăjeni la „Olimpiada Satelor din România”. Medalie de aur pentru Șandor Ana-Raisa, din Valcău

Patru elevi sălăjeni au reprezentat cu cinste județul la concursul național de Matematică destinat copiilor din mediul rural.
„Olimpiada Satelor din România”, etapa națională, s-a desfășurat în perioada 9- 11 mai, la Cluj-Napoca, și a reunit peste 150 de elevi din mediul rural, clasele V-VIII, din toate județele țării.
Au fost acordate premii și mențiuni din partea Ministerului Educației și a organizatorilor, respectiv diplome și medalii din partea Societății de Științe Matematice din România.
Județul Sălaj a participat cu un lot de 4 elevi, câte unul din fiecare clasă V-VIII:
1. Fehér Áron-Bence, clasa a V-a, Școala Gimnazială Nr.1 Pericei , profesor îndrumător Egri Éva
2. Groza-Hari Cristian, clasa a VI-a, Școala Gimnazială Nr.1 Bănișor, profesor îndrumător Chiș Floare
3. Șandor Ana-Raisa , clasa a VII-a, Şcoala Gimnazială Nr.1 Valcău de Jos, profesor îndrumător Blaga Claudia;
4. Palce Mario Adrian, clasa.a VIII-a , Școala Profesională Sâg, profesor îndrumător Borlea Ileana Rodica
Elevii au fost însoțiți de profesoara Chiș Floare, de la Școala Gimnazială Nr.1 Bănișor, iar profesoara Radu Niculina, inspector școlar pentru disciplina Matematică, la Inspectoratul Școlar Județean Sălaj, a fost membru în Comisia națională a concursului.
Eleva Șandor Ana-Raisa, clasa VII-a, de la Şcoala Gimnazială Nr.1 Valcău de Jos, a obținut Premiul al II-lea și Medalie de Aur.
Merită menționat faptul că Șandor Ana-Raisa a mai obținut, în acest an școlar, locul I la etapa județeană a Concursului Național „Olimpiada Satelor din România” și locul I la etapa județeană a Olimpiadei Naționale de Matematică.