Elena Udrea se indreaptă impotriva anchetatorilor DNA

Procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie care au făcut cercetări în cazul Elenei Udrea urmează să fie verificaţi de Inspecţia Judiciară dacă au săvârşit abateri disciplinare, în urma unei sesizări făcute de fostul ministru al Dezvoltării Regionale şi Turismului. Inspecţia Judiciară (IJ) a primit vineri o sesizare formulată de Elena Udrea în care sunt reclamate posibile abateri disciplinare săvârşite de magistraţii anticorupţie care au efectuat cercetările în cazul său, conform reprezentanţilor IJ.
“Inspectorii urmează să desfăşoare verificări prealabile pentru a stabili dacă sunt indicii cu privire la săvârşirea unor abateri disciplinare”, a precizat Alin Alexandru, purtătorul de cuvânt al Inspecţiei Judiciare, potrivit Mediafax. Conform acestuia, în urma verificărilor prealabile se va decide dacă se va clasa sesizarea Elenei Udrea sau se va începe cercetare disciplinară faţă de vreun magistrat.
Mărturie în procesul “Gala Bute”
“I-am dus Elenei Udrea o geantă şi i-am spus că sunt 900.000 euro de la Gărdean”
Completul de judecată de la “nalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ICCJ) a citit vineri rechizitoriul din dosarul “Gala Bute” şi le-a adus la cunoştinţă inculpaţilor drepturile procesuale. Instanţa a arătat că dacă inculpaţii recunosc în totalitate faptele, limitele pedepsei închisorii se reduc cu o treime.
Fostul ministru al Dezvoltării Regionale şi Turismului Elena Udrea a spus în faţa instanţei că alege calea procesului normal şi vrea să dea declaraţii în timpul judecăţii cauzei. Şi fostul preşedinte al Federaţiei Române de Box Rudel Obreja, stop_coloana Tudor Breazu şi fostul ministru Ion Ariton au arătat în faţa instanţei că vor să fie judecaţi în procedură normală.
Ştefan Lungu, fost consilier al Elenei Udrea, Gheorghe Nastasia, fost secretar general în MDRT, Ana Maria Topoliceanu, fost director al Companiei Naţionale de Investiţii, şi Dragoş Botoroagă au spus că vor să fie judecaţi prin procedură simplificată, ceea ce le-ar putea aduce reducerea cu o treime a eventualelor pedepse cu închisoare pe care ar putea să le primească la finalul procesului, potrivit Mediafax. Din audierile celor trei a reieşit că la ministerul condus de Udrea exista un obicei al unui “comision de 10 la sută”. Gheorghe Nastasia, fost secretar general în Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului, a declarat vineri la ICCJ că în septembrie 2011 i-a dus Elenei Udrea în birou o geantă şi i-a spus că sunt 900.000 de euro de la omul de afaceri Adrian Gărdean, care controlează Termogaz Company SA, ca “sponsorizare” pentru “Gala Bute”, în urma unei discuţii pe care a avut-o cu Udrea şi Gărdean. Ana Maria Topoliceanu, fostă şefă a Companiei Naţionale de Investiţii (CNI), audiată şi ea vineri, a declarat că i-a dus personal în două rânduri până la 10.000 de euro în numerar.