decembrie 5, 2025

Şef “de import” la jandarmi

imagine-articol0_41104

După ce, în urmă cu două săptămâni, a fost instalat ca interimar la conducerea Inspectoratului de Jandarmi Judeţean (IJJ ) Sălaj clujeanul Vasile Ilca, în 21 iulie a fost numit, de data aceasta definitiv, la comanda instituţiei sălăjene un nou inspector şef. Este vorba de Petruţ Daniel Ruşanu, fostul şef al Inspecto-ratul de Jandarmi Judeţean Giurgiu din perioada 2006 – 2010. Acesta a mai lucrat din 2010 şi până în prezent la Inspectoratul General al Jandarmeriei Române – Direcţia Pază şi Protecţie Instituţională, dar şi în perioada 2000 – 2006. Noul inspector şef de la IJJ Sălaj s-a născut la Piteşti, judeţul Argeş, la 2 august 1970, este căsătorit şi are doi copii. În anul 1992 a obsolvit Institutul militar de Intendenţă şi Finanţe “Gheorghe Lazăr” Sibiu, iar în 2002 Academia de Îanalte Studii Militare Bucureşti. stop_coloana Petruţ Daniel Ruşanu este din anul 2010 doctor în Ştiinţe Miltare şi Informaţii. Potrivit informaţiilor primite de la purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Sălaj, Olimpia Chende, Petruţ Daniel Ruşanu a fost numit inspector şef la IJJ Salaj de către Inspectoratul General de Jandarmi, în timp ce fostul inspector şef, Vasile Ilca, s-a întors la Inspectoratul de Jandarmi Judeţean Cluj.