Un număr de opt unități de învățământ din județul Sălaj vor beneficia de sprijin în cadrul programului Școala Încrederii, finanțat de Islanda, Liechtenstein și Norvegia. 

Asociația Wellbeing Institute, din Cluj-Napoca, cea care implementează programul Școala Încrederii în peste 100 de școli și grădinițe de stat din România, a câștigat o finanțare de aproape 100.00 de euro din partea Active Citizens Fund România, program finanțat de Islanda, Liechtenstein și Norvegia, prin granturile SEE 2014-2021, în cadrul proiectului POVESTEA merge mai departe – Creșterea capacității de fundraising pentru schimbare în educație. 

Prin intermediul proiectului, Asociația Wellbeing Institute își propune ca, în decurs de 12 luni, să atragă sprijinul a peste 5500 de donatori recurenti, persoane fizice, care să susțină constant programul Școala Încrederii.

Din programul Școala Încrederii fac parte opt instituții de învățământ din județul Sălaj. E vorba despre Școala Gimnazială „Porolissum” Zalău, Școala Gimnazială „Simion Bărnuțiu” Zalău, Liceul Tehnologic „Voievodul Gelu” Zalău, Grădinița cu Program Prelungit nr. 1 Zalău, Grădinița cu Program Prelungit „Căsuța cu Povești” Zalău, Grădinița cu Program Prelungit „Voinicel” Zalău, Grădinița cu Program Prelungit nr.3 Șimleu Silvaniei, Școala Gimnazială nr. 1 Dobrin.

Programul Școala Încrederii, implementat de Wellbeing Institute, se află în cel de-al doilea an de existență, iar în mai puțin de o lună va demara o nouă campanie de recrutare de școli și grădinițe de stat care să fie incluse în program începând cu anul școlar 2022-2023.

În cei cinci ani în care fiecare școală sau grădiniță de stat este parte din proiect, directorii, personalul didactic, non-didactic și administrativ trec printr-o serie de traininguri și sesiuni de coaching construite pe patru piloni principali: responsabilitate personală, bunăstare, progres academic si comunitate activă. Printre altele, Școala Încrederii derulează un program dedicat exclusiv directorilor, intitulat “Școala Directorilor cu Încredere”, dar și mai multe sesiuni dedicate adolescenților, sub titlul “Încrezător”. În cadrul acestora din urmă, adolescenții din școlile implicate vor urma, în premieră în România, și cursuri de combatere a fake-news-ului, susținute de jurnaliști cu experiență.