Guvernul PSD spune ca se va tine de promisiunea privind eliminarea unor poveri din sarcina angajatorilor. De la 1 ianuarie 2018, Guvernul vrea sa schimbe modalitatea de plata a contributiilor sociale, transferand de la angajator catre angajat toata contributia la pensii (CAS) si cea de asigurari sociale de Sanatate (CASS). Noile cote vor fi de 25 la suta pentru CAS si 10 la suta pentru CASS si vor fi platite din salariul angajatului, angajatorul doar retinand banii penru a-i vira la stat.

Un roman care este plătit in prezent cu salariul minim pe economie, de 1.450 de lei, ia in mana, dupa ce plateste contributiile si impozitul pe venit de 16 la suta, in jur de 1.065 de lei.
Temerea este ca angajatul din privat se va alege cu un salariu diminuat, in comparatie cu angajatii de la stat, care beneficiaza de cresteri salariale. Daca Guvernul aplica modificarea privind Plata CAS si CASS, salariatul platit cu salariul minim va ramane cu mai putini bani in mana, circa 972 de lei.
Economistul salajean Alexandru Tamba a salutat decizia Guvernului de a trece plata CAS si CASS de la angajator la angajat si opineaza ca angajatorul va creste el brutul pentru a nu afecta salariul pe care angajatul sau il primeste in mana.
“Este o masura buna care simplifica lucrurile. Contabilii nu vor face doua ordine de plata, ci unul singur. Pentru angajati e un lucru bun. Eu cred ca angajatorii vor majora benevol veniturile brute, mai ales ca, pe total, cheltuielile de personal se vor mentine aceleasi. ”n schimb, pentru sectorul bugetar, aceasta modificare de filozofie fiscala este benefica. Este benefica pentru ca statul va face o economie la buget in ceea ce priveste cheltuielile de personal cu 22,75 la suta. Având in vedere ca se preconizeaza prin legea salarizarii mariri spectaculoase in sectorul bugetar, desi se va retine de la angajati in plus cu 22,75 la suta, totusi, acestia, per total, vor avea o crestere. salariatul va avea ca avantaj o baza de calcul salariala mai mare la pensie”, spune Tamba.