E vremea basmelor de adormit alegătorii
Îmi plac povestitorii. Mult. Cred că oricui are o zestre de sensibilitate şi memoria urechii îi plac poveştile. Însă dacă vocea şi mai ales firul basmului nu încredinţează ascultătorul, basmul îşi pierde condiţia esenţială; aceea de a fi plauzibil. Dar şi basmul, ca orice lucru, îşi are vremea lui. Sunt câteva perioade în care poveştile te scot din mijlocul realităţii şi te aduc undeva pe marginea ei. De pildă, iarna la gura sobei poţi visa că tu eşti Făt-Frumos, că tu ai tăiat capetele Zmeului şi că nici o Cosânzeană nu-i mai frumoasă ca nevasta ta. Apoi, basmul are un efect năucitor şi în campaniile electorale. Candidatul care-ţi povesteşte că va construi neapărat un pod, chiar dacă nu există apă, este întruchiparea binelui. Contracandidatul său e Spânul sau Zmeul, sau cam aşa ceva, şi trebuie alungat peste mări şi ţări. Sau, altfel zis, trebuie vitregit de simpatia ascultătorului. Ce-i drept, unele sunt poveşti care te deşteaptă şi te fac să testop_coloana întrebi de ce atâta amar de vreme hoţii au furat merele de aur. Unde era Prâslea? Se spun şi se vor spune şi în această campanie electorală multe basme. Peţitorii care râvnesc la fata de împărat, vreau a zice candidaţii la fotoliul de primar, au multă fantezie. Cu vocea catifelată, ei vor asigura auditoriul că dacă vor ajunge pe tronul împărătesc vor tăia răul din rădăcină. Şi vor da un ospăţ din fonduri europene de nu s-a mai văzut în împărăţie. Asta până trece vremea basmului, campania electorală adică. Apoi, cu dibăcie îl va lăsa pe ascultător să-şi rezolve problemele.
