Maghiarii care au preluat in 2010 distributia energiei termice in Zalau, serviciu la care au renuntat anul acesta, cand au constatat ca afacerea nu tine, incearca acum sa-si recupereze investitiile nerentabile din banii municipalitatii
Firma ungara E-Star Distriterm incearca sa impiedice Uzina Electrica sa furnizeze caldura in sistem centralizat, amenintand cu plangeri penale in cazul in care CET-ul foloseste partea din reteaua de distributie pe care E-Star a reabilitat-o in timpul administrarii. E-Star a preluat in 2010 furnizarea energiei termice in Zalau si a reziliat contractul cu municipalitatea in luna mai a acestui an, pe motiv ca nu mai are bani pentru investitii. Maghiarii incearca acum sa forteze Consiliul Local Zalau sa cumpere reteaua de distributie a energiei termice in sistem centralizat, pe motiv ca reteaua reabilitata este a lor. Insa, reteaua de distributie a fost preluata de la municipalitate doar in baza unui contract de delegare, pe care acum maghiarii nu il mai recunosc. Este adevarat ca firma maghiara a facut investitii, cu gandul ca ii vor convinge pe majoritatea zalauanilor sa treaca la incalzirea in sistem centralizat. Populatia nu a raspuns insa pe masura asteptarilor E-Star, care a renuntat la afacere, constatand ca aceasta nu-i va aduce profitul scontat si nemaiavand bani de investitii.
In ciuda amenintarilor venite din partea E-Star si a procedurilor juridice care trebuie urmate, Uzina Electrica este nevoita sa furnizeze agent termic, deoarece s-a depasit termenul pentru furnizarea caldurii (15 octombrie), iar consumatorii (atat casnici, cat si institutiile publice si unitatile de invatamant) nu pot fi lasati fara caldura, mai ales ca temperaturile de afara sunt in continua scadere. Primarul municipiului, Radu Capilnasiu, spune ca Uzina Electrica a facut toate demersurile pentru furnizarea energiei termice si, in acelasi timp, juristii Primariei Zalau au actionat in instanta E-Star Distriterm pentru reglementarea situatiei. „Se furnizeaza caldura consumatorilor, insa ne confruntam cu o situatie mai delicata. E-Star Distriterm incearca sa santajeze o intreaga comunitate, nu doar administratia locala. Ei au preluat o retea in baza unui contract de delegare pe care nu si-l asuma. Pe o parte a retelei au facut investitii si acum pretind ca este a lor. Insa, odata cu rezilierea contractului, reteaua a revenit proprietarului – Consiliul Local Zalau. Dar, incearca acum sa forteze Consiliul sa cumpere reteaua de la ei, ceea ce nu este corect”, a declarat pentru Graiul Salajului primarul Capilnasiu. Din aceste considerente, administratia locala a facut demersurile unui proces in instanta si a solicitat o ordonanta presedintiala pentru judecarea pe fond a cauzei cat mai repede cu putinta. Iar ca locuitorii municipiului sa beneficieze de caldura, municipalitatea a propus sa le plateasca celor de la E-Star o chirie lunara pentru retelele pe care le-au reabilitat. Chiria se va incadra pana in suma de 1.000 de lei lunar.
Caloriferele sunt calde in institutii si in scoli
Viorel Marian, directorul Uzinei Electrice, a declarat ca s-a respectat intocmai calendarul de incepere a distributiei agentului termic. S-au finalizat probele si incepand de luni noaptea caloriferele scolilor, gradinitelor, institutiilor publice si ale consumatorilor casnici au fost incalzite. „Am descoperit si o serie de defectiuni pe care am reusit sa le remediem. Retelele le gestionam pompieristic, le monitorizam, le verificam si le reparam pe masura ce intervin defectiuni, pentru ca, repet, noi nu am avut in administrare de trei ani retelele si nu stim ce am preluat acum. Sunt conditii de furnizare, insa speram sa se rezolve si partea juridica”, a precizat directorul Marian.