martie 5, 2025

E mai scump să cumperi vechime în muncă

casa-judeteana-de-pensii-2775-de-bilete-de-tratament-au-fost-valorific08_67864

Majorarea salariului minim pe economie înseamnă creșterea contribuțiilor la pensii și o sumă de plată mai mare pentru sălăjenii care doresc să își cumpere vechime în muncă, pentru a avea un stagiu complet de cotizare.

Contractul de asigurare socială se poate încheia de către orice persoană în scopul asigurării în sistemul public de pensii în vederea obținerii pensiei pentru limită de vârstă sau în vederea completării venitului asigurat utilizat la calculul acestei categorii de pensie.

Baza lunară de calcul al contribuției de asigurări sociale, în cazul asiguraților care au încheiat contracte de asigurare socială în baza Legii nr. 360/2023 privind sistemul public de pensii, o constituie venitul lunar asigurat înscris în contractul de asigurare socială, care nu poate fi mai mic decât salariul de bază minim brut pe țară garantat în plată, respectiv 4.050 lei.

În consecință, începând cu 1 ianuarie 2025, contribuția minimă lunară la asigurările sociale de stat în cazul contractului de asigurare este de 1.013 lei/lună (4.050 lei X 25% = 1.013 lei).

Contribuția de asigurări sociale se datorează de la data încheierii contractului de asigurare socială, în aceeași cotă prevăzută de Codul fiscal pentru persoanele fizice care au calitatea de angajați sau pentru care există obligația plății contribuției de asigurări sociale, respectiv 25%.

Plata contribuției de asigurări sociale se face lunar.

De asemenea, salariul de bază minim brut pe țară garantat în plată de 4.050 lei se utilizează și în cazurile de cumpărare de vechime în muncă, începând cu data de 1 ianuarie 2025.