Redacția
Parafrazand genericul unei productii cinematografice, as putea spune: „Am vazut batrani fericiti”. Da, i-am vazut la sediul Primariei din comuna Romanasi, intr-o zi din acest inceput de iarna cand grupuri de oameni, marea majoritate de varsta a treia, au venit sa-si ia ,scriptic, padurile in primire. Mai bine zis, sa semneze procesele verbale de punere in posesie in vederea intocmirii titlurilor de proprietate pentru suprafetele de terenuri cu vegetatie forestiera care le-au fost recent retrocedate. Miercuri, 10 decembrie a.c., in biroul primarului se aflau vreo 10 cetateni din Poarta Salajului si am putut citi pe chipurile lor o bucurie ascunsa, motivata de faptul ca dupa 19 ani de…democratie li se face si lor dreptate, adica devin proprietarii padurilor care le-au fost confiscate in 1948. Nici un primar de Romanasi numit sau ales din 1990 incoace nu s-a straduit sa rezolve problema padurilor din satele Poarta Salajului si Pausa. Actualul edil nr.1 al comunei, dl. Marius Borzan a avut ca obiectiv in programul sau electoral tocmai delicata problema a padurilor. Oamenii i-au acordat votul si el si-a tinut promisiunea. A cercetat arhivele, a facut rost de extrasele de carte funciara care atestau proprietatea, a gasit anexele care intamplator sau nu erau ascunse si in baza acestor acte. Presedinte al Comisiei locale de fond funciar fiind, a validat peste 100 de hectare de teren cu vegetatie forestiera pentru satenii din Poarta Salajului si aproape 200 de hectare pentru cei din Pausa. Precizam inca o data ca proprietarii de paduri din cele doua sate nu au fost pusi in posesia terenurilor, cu toate ca cele trei legi funciare aparute dupa 1990 le dadeau acest drept. Dupa ce au fost validate cererile solicitantilor si de catre Comisia Judeteana de Fond Funciar Salaj, cu intelegerea si sprijinul lucratorilor silvici s-au stabilit amplasamentele, astfel incat toata lumea a fost multumita. In fiecare zi cate 10 virtuali proprietari se prezinta la primarie pentru intocmirea actelor. Sunt oameni, cum spuneam, in varsta, dar cu un acut simt al proprietatii. Alexandru Mastan din Poarta, la cei aproape 80 de ani ai sai se bucura ca un copil ca”padurile noastre din mosi-stramosi ne-au fost date inapoi”. Si Ioan Lazar si Maria Mastan din acelasi sat, chiar daca nu au mai mult de un iugar de padure simt o satisfactie aparte, o multumire ca li s-a implinit dorinta. Dorinta aceea mistuitoare de a nu lasa prada strainilor ceea ce inaintasii au cladit cu truda. Fiindca pentru a-si cumpara padure, multi au tras de la gura si au umblat desculti. Nimeni dintre cei cu care am discutat nu le reproseaza fostilor edili faptul ca nu i-a pus in posesie cu terenurile forestiere, ca nu au avut lemne de foc din propriile paduri si ca mai bine de 15 ani au trebuit sa-si cumpere lemne cu bani nu tocmai putini. „E bine si acum, imi zice Ioan Mastan, unul dintre proprietari, Dumnezeu sa le deie noroc celor care au umblat de randul padurilor noastre”.
