Pe câteva sectoare de drum vor fi introduși minipiloți forați, din cauza alunecărilor de teren. În zona dealurilor de la Vârșolț, lucrările sunt în faza de achiziție.
Sălăjenii care doresc să ajungă în județul Bihor sau să se întoarcă acasă pe ruta Drumului Național 1H, care străbate Pădurea Neagră, trebuie să știe că pe acest tronson de drum se circulă cu dificultate din cauza lucrărilor de consolidare și de întreținere în curs de executare, dar și din cauza alunecărilor de teren care apar continuu.
Pe sectorul de drum administrat de Secția de Drumuri Naționale (SDN) Oradea, Aleșd-limita cu județul Sălaj, lucrările au început în luna iunie a acestui an și aveau termenul de finalizare luna iulie. Pe sectoarele de drum cuprinse între km 0 – 6 și km 12 – 26, au fost executate lucrări de întreținere periodică, adică s-au turnat straturi rutiere bituminoase foarte subțiri și marcaje rutiere de către firma SC Sat Reabilitare, Reciclare SRL, în baza unui contract subsecvent, potrivit datelor furnizate, la solicitarea Graiul Sălajului, de către reprezentanții Direcției Regionale de Drumuri și Poduri (DRDP) Cluj.
Valoarea lucrărilor este de aproximativ 3,17 milioane de lei, costuri la care se adaugă TVA, iar garanția pentru lucrările executate este de trei ani de la recepția acestora.
Pentru același DN 1H, pe sectorul cuprins între km 6+000 – km 12+000 este în derulare și un contract de remediere a defecțiunilor, al cărui antreprenor este SC Mecano Bau Trading SRL, Proiectant, SC Viaponte Rom SRL și supervisor al lucrărilor prevăzute în contract – DRDP Cluj. Un contract de patru ori mai mare decât cel prezentat anterior, adică 12,76 milioane de lei, la care se adaugă TVA.
Potrivit sursei citate, până la aceasta dată, antreprenorul a finalizat aproximativ 80 la sută din contractul inițial.
”Dat fiind faptul că au apărut o serie de alunecări de teren care nu au existat la data întocmirii proiectului și la data semnării contractului de execuție, s-a propus actualizarea proiectului și adaptarea soluției la situația reală din teren, iar pe zonele de la km 7+125 – 7+175, km 7+290 – 7+320, km 8+950 – 8+980, km 9+540 – 9+600, se va aplica soluția de consolidare cu minipiloți forați, conform proiectului tehnic aprobat de Beneficiar. Rugăm participanții la trafic să respecte restricţiile de circulaţie instituite şi semnalizarea rutieră temporară din zona lucrărilor”, spun reprezentanții DRDP Cluj.
Perioada de notificare a defectelor prevăzută în contract este de 36 luni, dar termenul pentru executarea actualelor lucrări este luna noiembrie a acestui an.
Urmează lucrări la Vârșolț
Drumul ”Elenei Udrea”, așa cum a fost prezentat el la momentul reabilitării majore din perioada 2012-2015, contract câștigat de societatea cunoscutului antreprenor Dorinel Umbrărescu, se surpă la propriu și continuu. După doar 5-6 ani de la amplele lucrări, inclusiv tronsonul de pe dealul Vârșolțului se află în stare avansată de degradare.
Reprezentanții DRDP Cluj spun că ”pe DN 1H, km 62+350, Vârșolț, pe raza de administrare a Secției de Drumuri Naționale (SDN) Zalău, se vor efectua lucrări de consolidare. A fost elaborată Expertiza Tehnică și DALI (Documentația de Avizare a Lucrărilor de Intervenții) și se va demara procedura de achiziție pentru servicii de proiectare și execuție, în limita fodurilor alocate”.
Presa vremii spunea, în plin proces de executare a lucrărilor de reabilitare și modernizare a DN 1H Zalău-Aleșd, că motivul reabilitării acestui drum, în detrimentul lucrărilor ample de care ar fi avut nevoie alte drumuri naționale, ar fi fost accesul turiștilor spre stațiunea Băile Boghiș, unde Elena Udrea era acționar majoritar la acea vreme.
Modernizarea DN 1H a fost decisă în administraţia Boc, iar pentru a primi 69,25% din suma necesară estimată (415.606.000 lei lei fără TVA) din fonduri UE (prin Programul Operaţional Sectorial Transporturi) Guvernul a inclus drumul în aşa-numita reţea europeană TEN-T (Trans-European Network – Transport). Altfel spus, a argumentat că şoseaua va lega, împreună cu altele din regiunea de Vest şi Nord-Vest, coridorul IV Pan-European (dinspre Serbia şi Ungaria) cu coridorul VII Pan-European (spre Ucraina), prin Bihor, Sălaj şi Satu Mare.
“Proiectul are în vedere unul din ultimele tronsoane de drum rămase din programul mai amplu de reabilitare pentru drumurile româneşti din cadrul reţelei transeuropene de transport”, ni se explică pe site-ul CNADNR.
Sursă foto: Direcția Regională de Drumuri și Poduri (DRDP) Cluj