În această iarnă, la FC Zalău a fost adus şi portarul moldovean Pavel Galac, iar antrenorul Olariu a decis să-i ofere şansa să joace încă din etapa a II-a a returului, în deplasarea de la Odorheiu Secuiesc. Galac a apărat şi la partida cu Fotbal Comuna Recea şi a greşit la primirea primului gol, astfel că pentru meciul de la Jucu între buturi va reveni Cristian Man. “Antrenorul m-a şi anunţat că voi apăra la Jucu. Urmează o deplasare dificilă, în care întâlnim un adversar bun, cu pretenţii la primele locuri şi cu siguranţă va fi un meci greu nu doar pentru noi, ci şi pentru ei, deoarece suntem încrezatori că putem să continuăm pe o linie bună şi să obţinem un rezultat pozitiv. Eu mă aştept ca dupa rezultatul bun făcut din prima etapă şi cel de acum cu Recea să încercăm să ne mobilizăm cât mai bine în ciuda problemelor care sunt să ne facem treaba cât mai bine şi să încercăm să obţinem a treia victorie din retur”, a declarat Cristian Man. Cristian Man revine între buturi. stop_coloana