Duminica vindercarii orbului din Ierihon

(Luca 18; 35-43)

Biserica Ortodoxa ne relateaza prin cuvintele Sf. Evanghelist Luca, ‘n duminica din 24 ianuarie, vindecarea unui orb de catre Mântuitorul Iisus Hristos, în apropiere de cetatea Ierihonului, este plina de învațaturi duhovnicești. Ceea ce ne reține atenția în mod deosebit în Evanghelia de astazi sunt iubirea milostiva a Mântuitorului Iisus Hristos și credința puternica a orbului care I-a cerut lui Iisus sa-l vindece. Domnul nostru Iisus Hristos are mila de acest om sarman, marginalizat de ceilalți oameni și nefericit prin faptul ca nu vedea. El se chinuia sa supraviețuiasca, pentru ca era în același timp bolnav și sarac. Evanghelia nu ne spune daca orbul avea familie sau rude, dar spune ca el cerșea la marginea drumului. Probabil, cineva îl aducea acolo și-l lasa ca sa cerșeasca, întrucat el nu se putea deplasa singur, fiind nevazator. Tristețea acestui om nevazator era sporita de singuratatea lui, deși pe lânga el trecea multa lume. Dar orbul de la Ierihon se simțea singur și neajutorat, mai ales pentru ca, oricat de mulți erau cei care îi dadeau o bucata de pâine sau un bani, nimeni nu-i putea darui ceea ce îi lipsea ființei sale, și anume vederea ochilor. 
Cei care mergeau înaintea lui Iisus și anunțau venirea Lui i-au cerut acestui orb sa taca, adica l-au oprit sa mai strige, probabil crezând ca orbul îi va cere Mântuitorului Iisus Hristos bani sau hrana. El ‘nsa mai tare striga. „De ce?” Pentru a nu pierde șansa unica a vindecarii sale. Deci orbul acesta avea o credința puternica în sufletul sau, și anume credința ca numai Iisus din Nazaret îi poate darui lumina ochilor. Credința sa insistenta sau staruitoare crește în timp ce Iisus Se apropie de el. 
Atât de tare a fost glasul orbului, incât Mântuitorul însuși l-a auzit, deși era ‘nconjurat de o mulțime mare de oameni. Atunci, Iisus S-a oprit ‘n mijlocul drumului, voind sa-l cunoasca pe cel de la marginea drumului, care-L striga pe El cu glas mare. La porunca lui Iisus, cațiva oameni l-au adus pe orb de la marginea drumului în mijlocul drumului, aproape de Iisus. De fapt, Iisus l-a chemat pe orb lânga Sine, în mulțime, ca sa auda și sa ‘nțeleaga toți cei prezenți în jurul Sau ca orbul nu cere de la El nici bani și nici hrana.
Dupa ce acest om nevazator s-a apropiat de Iisus, El l-a intrebat: „Ce voiești sa-ți fac?” (Luca 18, 41), iar orbul a raspuns: „Doamne, sa vad!” (Luca 18, 41). În auzul tuturor, orbul cere, de fapt, ceea ce nimeni altul dintre oameni nu-i poate da, decât numai Iisus Nazarineanul. Atunci, Iisus i-a zis orbului: „Vezi! Credința ta te-a mântuit!” (Luca 18, 42). În clipa aceea, i s-au deschis orbului ochii și stop_coloana indata a vazut și mergea dupa Iisus. Prin aceasta vindecare, înțelegem ca Mântuitorul Iisus Hristos nu este indiferent la suferința celor bolnavi, ca El asculta mai ales acele cereri sau rugaminți ale bolnavilor care izvorasc din credința puternica și rugaciune staruitoare. Adesea, Iisus, înainte de vindecarea unor bolnavi, vrea sa constate cât de mare este credința lor. De ce? Pentru ca ei sa conlucreze cu El în vindecare, adica sa participe cu toata voința și dorința lor la primirea darului sanatații depline. Cu alte cuvinte, Iisus voiește ca, odata cu refacerea sanatații oamenilor, sa se refaca și legatura personala a acestora cu Dumnezeu, Izvorul vieții ai al tuturor darurilor benefice pentru om.
Așadar, din Evanghelia vindecarii orbului din Ierihon ințelegem cu prioritate ca Mântuitorul Iisus Hristos are mila de omul ‘n suferința și raspunde la rugamintea celui bolnav: „Fie-{i mila de mine!”(Luca 18, 38) sau „Miluiește-ma!”, mai ales când credința acestuia este puternica și rugaciunea lui este staruitoare.
Când bolnavul se roaga lui Dumnezeu ca sa fie vindecat, se întâmpla uneori sa vina asupra lui ispite din partea unor oameni care ‘ncearca sa-l împiedice sa se roage sau sa se apropie de Dumnezeu, întrucât ei nu participa la suferința celui bolnav. Ei se aseamana celor care spuneau orbului de la Ierihon sa nu-L cheme pe Iisus. Aceștia s-au obișnuit prea mult cu fatalitatea unei boli cronice. Ei s-au obișnuit atât de mult cu infirmitatea orbului cerșetor, încât nu credeau ca într-o zi viața lui s-ar putea schimba, iar el ar putea fi un om sanatos. Totuși, credința orbului care-și dorea vindecarea au biruit ispita de a considera boala ca fiind o fatalitate ce trebuie tratata cu resemnare.
De multe ori, când suntem prea grabiți și superficiali, trecem nepasatori pe lânga cei bolnavi sau suferinzi, însa Hristos vindeca pe cei bolnavi și schimba viața lor, aduce bucurie acolo unde este suferința și durere, aduce comuniune acolo unde este singuratate, ridica demnitatea umana când aceasta este decazuta, diminuata, desconsiderata sau umilita.