Duminica a 33-a dupa Rusalii
“Oricine se inalta pe sine se va smeri, iar cel ce se smereste pe sine se va inalta” (Luca XVIII, 14)
Cu duminica de azi ne incepem pregatirea duhovni-ceasca pentru luminatul praznic al Invierii Domnului. Este un rastimp de neincetate stradanii duhovnicesti: pocainta, rugaciune si fapte bune ca, prin practicarea lor sa inlaturam tot ce este rau din noi si sa primim cu sufletele curate pe Cel ce a biruit moartea prin Inviere, ca sa inviem si noi cu sufletele catre o viata noua.
In aceasta duminica, s-a randuit citirea unei pericope scurte dar deosebit de expresive si anume pilda vamesului si fariseului rostita de Mantuitorul si fixata in scris de Sfantul Evanghelist Luca (XVIII, 10-14). Mantuitorul ne infatiseaza doi oameni, un fariseu si un vames, amandoi in atitudini diferite de rugaciune in templul sfant din Ierusalim. Primul personaj este un fariseu, un om ce facea parte dintr-o grupare religioasa care se straduia sa pazeasca cu strictete toate prevederile Legii vechi cu privire la posturi, spalari rituale si obligatii fata de templu. Ei formau un fel de elita spirituala a societatii evreiesti, tocmai pentru acest respect riguros fata de Lege, de traditii si de credinta lor, fapt pentru care erau foarte apreciati si respectati de multime.
Cu toate acestea, fariseii erau niste bigoti sau habotnici, cu o moralitate indoielnica si cu o comportare necorespunzatoare, care puneau accentul pe pazirea formelor exterioare ale legii.
Diametral opusa ni se prezinta atitudinea si rugaciunea celuilalt personaj, vamesul. Se stie ca, in vremea Mantuitorului, vamesii erau un fel de functionari fiscali, insarcinati cu strangerea darilor de la populatie pentru romani, care detineau controlul Tarii Sfinte. Din pricina aceasta, vamesii erau desconsiderati si stigmatizati ca tradatori de conationalii lor. Dar, cu toate acestea, Mantuitorul a gasit printre vamesi si oameni pe care i-a ridicat la o cinste deosebita, cum a fost Matei, care va scrie prima Evanghelie, sau Zaheu, care s-a pocait de faptele sale rele.
Despre vamesul anonim din Evanghelia de azi, Mantuitorul ne spune ca, intrand in templu, “a stat departe si nu voia nici ochii sa-si ridice catre cer, ci isi batea pieptul zicand: Dumnezeule, milostiv fii mie pacatosul” (Luca XVIII, 13). Prin atitudinea lui si rugaciunea scurta, vamesul nu se lauda, nu se trufeste, ci cere smerit indurare de la Dumnezeu. Mantuitorul, dupa ce pune in paralela pe acesti doi oameni pe care ii judeca dupa cele dinlauntrul lor, incheie cu o adevarata sentinta: “Zic voua ca acesta (vamesul) s-a coborat la casa lui mai indreptat decat acela. Fiindca oricine se inalta pe sine se va smeri, iar cel ce se smereste pe sine se va inalta”. Cu alte cuvinte, vamesul s-a indreptat prin smerenie, iar fariseul s-a osandit prin mandrie.
Dupa invatatura Bisericii noastre, mandria, adica nesocotirea lui Dumnezeu si desconsiderarea aproapelui ocupa primul loc intre pacatele capitale sau de moarte. La polul opus, smerenia este virtutea care te face sa ai in permanenta constiinta ca nu esti desavarsit, te face sa-ti recunosti greselile si sa ceri iertare de la Dumnezeu prin rugaciune.
Pilda citita astazi trebuie sa fie un indemn si pentru noi sa nu cadem in pacatul mandriei, sa ne straduim sa urmam exemplul luminos al vamesului, cerand cu duh umilit si inima smerita iertarea pacatelor, ajutor si Binecuvantare de la Dumnezeu, Parintele nostru. Amin.

Post Views: 77