Duminică, 3 aprilie, ora 13.00, la școala din Treznea va avea loc lansarea cărții scrise de Ileana Petrean-Păușan, „Doctorul Ioan Pușcaș, pentru viață fără bisturiu. Monografie”, volum apărut la Editura „Caiete Silvane”, cu sprijinul Consiliului Județean Sălaj și al Centrului de Cultură și Artă al Județului Sălaj. Înainte de lansare, la biserica ortodoxă din sat se va ține un parastas la șapte ani de la moartea celui care a fost Doctorul Ioan Pușcaș.

„Îmi doream să fie o carte… altfel, deosebită, pe care să o clădim împreună, eu cu pixul şi caietul în faţă, cu întrebări iscoditoare şi insistenţe caracteristice profesiei de jurnalist, doctorul, cu inteligenţa şi memoria lui demne de invidiat, pigmentate de subtila-i ironie, cu simţul umorului omului superior, cu experienţa omului umblat în lume şi firea iscoditoare a omului de ştiinţă… N-a fost să fie. La începutul anului 2015,  dr. Ioan Puşcaş a început să-mi trimită la Treznea dosare cu materiale xeroxate, inclusiv fotografii şi decupări din ziare, toate despre activitatea şi reuşitele sale. Nici atunci n-am realizat că este atât de bolnav, că mă… pregăteşte, subtil, să scriu cartea singură şi că n-o să fie aşa cum mi-am închipuit-o: reală, vie, agreabilă, plină de informaţii, dacă medicale, pe înţelesul tuturor… O carte-dialog. (…) Sper, dragi cititori, că prezenta „radiografie” a vieţii doctorului Ioan Puşcaş, această uriaşă, complexă şi chiar controversată personalitate a Sălajului – şi nu numai! -,  mai bine de cinci decenii, să-l facă cunoscut generaţiilor de azi şi celor viitoare şi să-l ţină în binemeritata neuitare…”, spune Ileana Petrean-Păușan.

Ileana Petrean Păuşan, născută la 4 iulie 1952, în Treznea, Sălaj, este absolventă a Facultății de Ziaristică din Bucureşti (1985). După absolvirea liceului a fost învățătoare la şcoala din Treznea, iar din 1985 a lucrat ca redactor la ziarele „Năzuința”, „Graiul Sălajului”, „Sălajul Orizont”. Din noiembrie 2001 până la 1 decembrie 2009, a fost consilier la Direcția pentru Cultură, Culte şi Patrimoniul Cultural Național Sălaj, ocupându-se, printre altele, de cultura scrisă. A consiliat peste 100 de cărți apărute la Editura Silvania. A realizat 12 numere din seria nouă a revistei „Silvania”. Cultură. Culte. Patrimoniu. Timp de zece ani, a fost membră în colectivul de redacție al revistei „Caiete Silvane”, ediție nouă. A primit Diploma de Onoare „Oameni de seamă ai Sălajului”, din partea Bibliotecii Județene Sălaj, în 2012.

Este membră a Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România, precum și Cetățean de Onoare al satului Treznea – localitate martir a neamului românesc.