Cel putin în istoria recenta a fotbalului din judetul Salaj, nu s-a mai întâmplat precum în acest sezon, în care trei formatii – campioana Unirea Mirsid, vicecampioana Rapid Jibou si Dumbrava Gîlgau – sa ramâna cu sanse reale la titlu în ultima etapa!

Ecuatia era una destul de dificila. Astfel, câstigatoarea de pe Stadionul Comunal din Popeni, in meciul Unirea Mirsid si Dumbrava Gîlgau, devenea automat campioana, dar daca scorul era egal Rapis Jibou era câstigatoarea din Liga a IV-a, cu o conditie: victorie la Hida.

Cocheta arena de la Popeni a fost asaltata de iubitori ai „sportului rege” din tot judetul, astfel ca la fluierul „centralului” FIFA – Mircea Fesnic (Cluj-Napoca), în tribune erau aproximativ 500 de spectatori! Acestia au gustat un spectacol fotbalistic extraordinar, în care s-au înscris nu mai putin de sapte goluri – unele de generic -, s-au acordat doua lovituri de la 11metri (una marcata, alta ratata), cartonase galbene, unul rosu, dar si tensiune cât roata carului.

Razvan Sabou a deschis drumul spre victorie pentru Dumbrava

Dupa un sfert de ora în care cele doua formatii s-au tatonat reciproc, am remarcat si prima ocazie de gol: Razvan Criste a gresit undeva la mijlocul terenului si Mirsidul putea sparge gheata. La cealalta poarta, în doar trei minute, Marius Rus a sutat de doua ori foarte periculos de pe dreapta: mai întâi portarul Bogdan Baidoc a respins cu piciorul, pentru ca apoi balonul sa treaca milimetric pe lânga bara!
În minutul 25, Dumbrava nu a mai iertat: fundasul Vlad Tohat a lasat mingea în spate, de unde Ciprian Nagy a preluat, a centrat ca la carte si Razvan Sabou a înscris din grupa portii! “n acel moment echipa lui Marius Pasca era campioana, dar…

Doua lovituri de la punctul cu var, în doar câteva minute!

Drumul era însa unul anevoios, iar bucuria jucatorilor si a sutelor de simpatizanti ai formatiei de pe Valea Almasului a fost de scurta durata, deoarece campioana Uniorea Mirsid a egalat: Razvan Criste l-a faultat inutil pe Ciprian Pavel în careu, la linia de 16 m, undeva în lateral stânga si arbitrul a indicat punctul cu var. Fundasul Radu Blaga l-a învins pe portarul Mihai Lung printr-un sut la vinclu, precum atacantii de meserie, si jocul era relansat.
În minutul 34, elevii lui Marius Cozma au preluat conducerea, dupa ce golgheterul Ciprian Pavel a facut o incursiune superba de câteva zeci de metri pe stânga si a finalizat printr-un gol imparabil! Unirea Mirsid, liderul din Liga a IV-a era din nou campioana! Nu au trecut insa nici 100 de secunde, ca fundasul Vlad Negrean a restabilit egalitatea pe tabela de marcaj!
În minutul 39, a venit rândul lui Andrei Bene sa îl faulteze tot pe Ciprian Pavel în careu si „centralul” din Cluj-Napoca a fluierat 11m! Nervos la culme, antrenorul Marius Pasca l-a si schimbat de fotbalistul originar din Ileanda. Acelasi Radu Blaga a executat penalty-ul în stânga, dar goal-keeper-ul Gîlgaului a avut o parada reusita si echipele au mers la vestiare.
La egalitate pe Stadionul din Popeni, Rapid Jibou era campioana, sigur, daca avea cele trei puncte în buzunar. Interesant, însa – dupa prima repriza – scorul era 1 – 0 pentru CS Hida. În aceste conditii, cei de la Dumbrava puteau fi multumiti si cu o remiza la Popeni, deoarece avea avantaj în meciurile directe cu Unirea!!!
La pauza, tehnicianul Mirsidului l-a introdus în teren pe Ionut Muresan si acesta a înscris la prima atingere si în câteva zeci de secunde trofeul le facea cu ochiul celor de la Unirea. Si în cealalta tabara, antrenorul a mutat, iar în teren a intrat Raul Brînduse, dar si Razvan Meleg.

Un gol senzational al lui Razvan Meleg a adus victoria celor de la Dumbrava

Cam o jumatate de ora, jocul s-a cam domolit. Aflata în cautarea golului victoriei, Dumbrava a dominat, dar fara efect pe tabela. Nou-intratii Meleg si Brînduse au sunat revenirea: în minutul 72, primul a centrat perfect în careu, iar ultimul a trecut pe lânga gol, printr-un sut de la 2-3 metri!
De la statia de amplificare, Leo Moga – secretarul AJF Salaj – anunta ca Jiboul a reusit sa întoarca scorul de la Hida (scor 1 – 3) si elevii lui Marius Muntean erau in acel moment medaliatii cu aur din Salaj! La Popeni insa lucrurile urmau sa evolueze.
Cu un sfert de ora înaintea finalului, Gabriel Tiriac a executat o lovitura libera de la distanta, lateral dreapta, mingea a trecut printr-un manunchi de jucatori si a poposit în poarta! Golul le-a dat aripi oaspetilor de la Gilgau si atacurile au venit în valuri. În aceste conditii, a venit si golul victoriei: în minutul 79, Razvan Meleg a prins un sut senzational de la peste 25m chiar în vinclu si portarul Bogdan Baidoc a fost doar spectator! Era 4 – 3 pentru Dumbrava. Scor care i-a facut campioni pe cei de la Gilgau.

Mirsid a terminat joc doar în 10 oameni, deoarece Radu Blaga a vazut… rosu!

Nervii au rabufnit în tabara amfitrionilor si Radu Blaga a fost eliminat! În minutul 82, Raul Brînduse s-a infiltrat pe dreapta si a trimis o minge buna în gura portii, de unde Razvan Sabou a gresit tinta.
În doar 10 oameni, Unirea a încercat câteva firave atacuri pe final, dar soarta era pecetluita si Dumbrava Gîlgau cucereste în premiera titlul judetean! Câstigarea acestui trofeu a fost sarbatorit împreuna cu câteva sute de fani, dupa care a avut loc festivitatea de premiere, în care Daniel Sabou – presedintele Asociatiei Judetene de Fotbal – si secretarul Leontin Moga au acordat medaliile de aur, tricourile de campioni, un rând de echipament, dar si trofeul „capitanului” Marius Rus.
Altfel spus, formatia din comuna Balan va fi reprezentanta Salajului în meciurile de baraj pentru Liga a III-a, unde se va duela cu campioana judetului Satu Mare – Unirea Tasnad.