decembrie 5, 2025

Duel cu ”lanterna roşie” a campionatului

imagine-articol0_43490

Volei Municipal Zalău – Steaua Bucureşti Azi, ora 16.00, Sala Sporturilor din Zalău


 Volei Municipal Zalău va începe returul Diviziei A1 masculin în faţa „lanternei roşii” a campionatului, azi de la ora 16.00. Elevii bulgarului Stoyan Stoev vor încerca să obţină a doua victorie din acest an după cea din Cupa României, în faţa fostei echipe a voleibalistului Cornel Miron, Steaua Bucureşti. După partida din sferturile cupei, antrenorul zălăuanilor s-a declarat dezămăgit de atitudinea elevilor săi, însă a explicat că în primul joc din campionat vom vedea altă faţă a echipei.

„Nu mi-a plăcut atitudinea băieţilor pe care au avut-o în teren, însă sunt sigur că în cel mai scurt timp vom ajunge la forma bună, iar vineri cu Steaua vom câştiga cu 3 – 0”, a declarat Stoyan Stoev.
Preşedintele vicecampioanei, Radu Nistorescu se aşteaptă şi el la o victorie în minim de seturi, însă susţine că nu va fi uşor de obţinut toate punctele.
„De aici înainte vin partidele de campionat şi noi Zalăul vom trata toţi adversarii cu maximă seriozitate pentru că vrem să jucăm finala. Chiar dacă este vorba de Steaua ne gândim să obţinem o victorie în trei seturi, dar sunt sigur că nu va fi uşor pentru că şi ei au mare nevoie de puncte şi îşi vor vinde scump pielea”, ne-a declarat Nistorescu.
De cealaltă parte, fostul campion cu Remat Zalău, Marius Ciortea se aşteaptă la o partidă dificilă, însă speră să obţină un rezultat bun. stop_coloana „O să fie un meci dificil pentru noi având în vedere că jucăm contra echipei de pe locul secund. Încercăm să obţinem un rezultat bun pentru că avem nevoie de cât mai multe puncte”, ne-a declarat Marius Ciortea.
Jocul de la Zalău dintre formaţia locală şi Steaua se va disputa azi, de la ora 16.00 în Sala Sporturilor din Zalău şi va fi oficiat de un cuplu de arbitri format din Cristian Serei, arbitru unu şi Dinu Olăhuţ, arbitru doi, ambi din Baia Mare.
În partida din turul campionatului, Volei Municipal Zalău s-a impus lejer cu scorul de 3 – 0.
Preţul unui bilet de intrare la meci este de şapte lei, copii şi elevii având intrarea gratuită.

Programul complet al primei etape a returului

Volei Municipal Zală – Steaua Bucureşti,
Unirea Dej – SCMU Craiova,
LPS Piatra Neamţ – Dinamo Bucureşti,
Tomis Constanţa – Explorări Baia Mare,
Banatul Caransebeş – Phoenix Şimleu,
Arcada GalaţI – CSM Bucureşti