Drumuri județene cu prioritate la investiții din bani europeni
Mai multe zone rurale din județul Sălaj vor fi conectate la rețeaua Trans Europeană de Transport (TEN) din regiunea de Nord-Vest a țării, este propunerea Agenției de Dezvoltare Regională (ADR) Nord-Vest, mecanism intermediar pentru accesarae fondurilor europene. Parlamentul European a constatat că, în regiunea Transilvania de Nord, populația este foarte dispersată, în special în mediul rural, ceea ce contribuie la izolarea unor localități. Conectarea comunităților rurale la rețeaua TEN va implica concentrarea investițiilor pentru moderniza-rea drumurilor județene situate pe traseul regional Transilvania de Nord precum și a celor comunale principale la nivel de zonă care se intersectează cu acestea. Patru trasee prioritare independente TEN au fost delimitate la nivelul regiunii Nord-Vest, care vor cuprinde cele șase județe: Bihor, Bistrița Năsăud, Cluj, Maramureș Satu Mare și Bihor. Primul traseu pornește din zona Salonta, județul Bihor (TEN rutier și feroviar), ajunge în Beiuș, străbate Munții Apuseni prin zona turistică Remeți și barajul Drăgan, din județul Cluj, intersectează DN1 prin Ciucea (TEN feroviar), trece în județul Sălaj, prin Românași, (SJ TEN-T rutier) spre Jibou (SJ TEN-T feroviar) și ajunge la Ulmeni (Maramureș, TEN feroviar). Din Ulmeni, traseul se ramifică în două direcții. Una merge spre Satu Mare și a două spre Șomcuta Mare, ajungând în Maramureșul istoric, până la Săliștea de Sus și Moisei. Cel puțin pe traseul care tranzitează județul Sălaj,stop_coloana deja s-au făcut reabilitări de drumuri județene și naționale cu fonduri europene din exercițiul financiar 2007 – 2013. Proiectul de reabilitare a drumului județean Ciucea-Crasna-Vârșolț, implementat de Consiliul Județean Sălaj, în valoare de 85 de milioane de lei, este al treilea cel mai mare proiect finanțat din fonduri europene pe domeniul transport din regiune. Un alt traseu pornește din localitatea sălăjeană Bălan, pe DJ 108A, spre sud-est, cu două ramificații. Una care trece prin Cluj Napoca, ajunge până în zona turistică Băișoara, județul Cluj, iar a doua intersectează DN 1C în localitatea Răscruci, județul Cluj, ajunge până la DN16, apoi schimbă direcția spre nord-est, ajungând la Lechința-Sărățel, județul Bistrița Năsăud, Lunca Ilvei și zona turistică Colibița. Ultimul traseu necesită o finanțare de 485 milioane de euro, spun reprezentanții ADR Nord-Vest, și se fac demersuri pentru identificarea surselor de finanțare europeană. Bugetul necesar pentru această investiție, inclusă în Planul de Dezvoltare Regională, re-prezintă două treimi din bugetul POR 2014 – 2020 pentru regiune, care este de 730 de milioane de euro.
