decembrie 5, 2025

Drumuri din comuna Letca fac cunoștință cu asfaltul

imagine-articol0_46861

Deși se află la primul mandat de primar al comunei Letca, Dorel Man a încercat și chiar a reușit să înfăptuiască pentru binele comunității lucruri care vor dura prin timp. Nu știe dacă va mai candida la funcția de primar, “pentru că nu-i poți mulțumi pe toți oamenii, oricâtă răbdare și bunăvoință ai avea, dar atâta timp cât mi-au acordat încrederea nu vreau să-i dezamăgesc”, spune Dorel Man. Și ca să nu zică lumea că “patinăm” pe vorbe goale, prim-edilul de Letca pune pe tapet câteva dintre ultimele inițiative, unele realizate, altele în stadiu de realizare, dar toate întru folosul cetățeanului. Așa se face că astăzi Primăria Letca predă firmei constructoare amplasamentul pentru Centrul de zi pentru bătrâni. “Vineri – zice primarul – vom preda amplasamentul pentru asfaltarea ulițelor laterale din satele Letca, Lemniu, Cuciulat. Lungimea totală a covorului de asfalt va fi de 6.200 de metri.” Desigur, mulți localnici vor scăpa de cizmele de cauciuc din toamnele și primăverile ploioase, de noroaiele care ajungeau până la butucul autoturismelor.
Totuși, un proiect pune capăt la toate, în sensul cel mai bun al cuvântului. Un proiect pe Odronanța 28 a Guvernului prin care se asfaltează drumul comunal DC 26 care face legătura între centrul de comună, Letca, și ajunge într-un sat cocoțat pe dealuri, numit Cozla. Asfaltul trece și prin satul Ciula. Lucrările au început, cum e firesc în construcția de drumuri, de sus în jos, adică de la Cozla. Deja s-au turnat 3.000 de metri liniari de covor asfaltic pe ulița principală din sat, din cei 9.200 de metri cât este prevăzut în proiect. Cum, nu vom mai avea hârtoape, nu vom mai avea noroaie, vor putea să urce și pruncii noștri cu mașinile în sat?, se întrebau cu mirare sătenii din Cozla. Până acum câțiva ani drumul comunal DC 26 era drum de pământ. Ne putem închipui calvarul prin care treceau locuitorii din cele două sate – Ciula și Cozla – când veneau ploile. Acum 3 – 4 ani s-a turnat din loc în loc balastru, mai stop_coloana ales în gropile care-și deschideau amenințătoare gurile în fața autovehiculelor. Dar puhoaiele au spălat balastrul și tot pământul a rămas la bază. Acum a început asfaltarea. Asfaltarea pe căi de acces pe care locuitorii din zonă nu credeau vreodată că vor vedea cureaua de bitum și nisip. Majoritatea sătenilor sunt în vârstă. Marea bucurie a asfaltării drumului comunal DC 28 constă și în faptul că fiii și nepoții lor plecați la oraș îi vor vizita mai des. Dorel Man promite că până la sfârșitul lunii noiembrie lucrările la întregul tronson vor fi finalizate. Un alt tronson de drum asfaltat se va întinde între Letca și Șoimușeni pe o distanță de 2,5 kilometri. Fondurile au fost obținute tot prin Ordonanța nr. 28 a Guvernului. Lucrările încep în această toamnă. Aceata este povestea drumului comunal DC 28, care n-a văzut asfalt de când e drumul drum.

Se lucrează și încă se va mai lucra

Dar primarul Dorel Man nu s-a oprit aici. Cu fonduri locale, dar și cu bani europeni, a construit un Centru de informare turistică, prin Măsura 313. Lucrările exterioare s-au finalizat. Se pune deja parchetul și se zugrăvesc interioarele. Căminul cultural din Lemniu a fost reabilitat din temelie, valoare investiției fiind de 148.000 de lei. Școala din Cozla, la care deslușesc tainele slovelor nouă copii, a fost și ea reabilitată. Până la sfârșitul acestei luni, în inventarul Primăriei din Letca intră un buldozer nou, achiziționat prin fonduri europene în valoare 260.000 de lei, utilaj care va fi folosit printre altele și la deszăpezirea drumurilor din comună.